Ministrul Educației, Monica Anisie: 12.423 de școli în scenariu verde, 4.915 în scenariu galben și 263 în scenariu roșu

13 septembrie 2020, 19:38

„În conformitate cu deciziile luate de comitetele județene de situații de urgență, avem următoarea situație: 12.423 de unități de învățământ în scenariu verde, 4.915 unități în cel galben și 263 unități în scenariul roșu”, a declarat, duminică seara, ministrul Educației, Monica Anisie.

Potrivit ministrului, nicio unitate de învățământ din Capitală nu începe anul școlar în scenariul verde.

Monica Anisie a declarat, în conferință de presă, că 607 unități de învățământ din București sunt în scenariu galben și 29 în scenariul roșu.

„Unele dintre unitățile de învățământ care erau în scenariul galben, din motive de infrastructură (reabilitări începute în 20 august), au solicitat să treacă în scenariul roșu. Nu pot accepta să intre în spațiul școlii muncitorii, atâta timp cât există profesori și copii în școală. S-a luat această decizie, să treacă în scenariul roșu”, a spus ministrul Educației.

La nivel național sunt 293 de profesori în carantină, 106 cadre didactice sunt în spital și 91 în concediu medical. Față de anul școlar precedent, 147 de cadre didactice s-au pensionat.

„Exista 106 cadre didactice spitalizate, 293 de cadre aflate în carantină care doresc să își desfășoare activitatea în sistem online și 91 în concediu medical. Dacă anumite cadre didactice au solicitat pensionarea de la 1 septembrie, sunt 147 de cadre didactice care au depus de la 1 septembrie dosarele de pensionare”, a mai spus ministrul.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite