Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Am să prelungesc până la 25 octombrie câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie

Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu
Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu
11 iunie 2020, 22:11

„Măsurile economice le vom lua în şedinţa de astăzi de guvern (joi, 11 iunie 2020, n.r.). Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa. Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie”, a declarat Florin Cîţu la Digi 24, citat de Agerpres.

Recent, ministrul Finanţelor Publice declara, într-un interviu acordat Agerpres, că în curând va exista un program de relansare economică.

„Eu am văzut o versiune. Este aproape gata. Totuşi trebuie să aduc aminte că măsurile pe care le-am luat expiră pe 30 iunie. Nu am putea implementa un program care să meargă peste celălalt. Avem măsuri care încă acţionează până pe 30 iunie. Vom prezenta programul în această perioadă, dar aplicabilitatea o să fie după ce expiră aceste măsuri. În acelaşi timp trebuie să fim atenţi să vedem cum a reacţionat economia în această perioadă la aceste măsuri. Avem câteva indicii, dar totuşi ştiţi foarte bine că existe o perioadă de întârziere în economie de la momentul în care iei o măsură şi până îi vezi efectul în economie şi de aceea implementarea programului economic se va face luând în calcul şi aceste elemente. Trebuie să ştim dacă sunt foarte multe părţi în economie care au reacţionat pozitiv unele măsuri pot să continue”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, vrea înarmarea inspectorilor ANAF