Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Numărul de cazuri noi de COVID-19 a început să scadă, rata de pozitivitate a intrat pe un trend descrescător

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila
6 aprilie 2023, 17:29

„Numărul de cazuri noi a început să scadă. (…) Suntem la 6.900 în săptămâna precedentă. Asta înseamnă 1.000 de cazuri pe zi. La decese numărul este destul de important. În săptămâna precedentă avem 59. Această evoluţie a deceselor este oarecum aşteptată pentru că ea este întârziată faţă de evoluţia numărului de cazuri. Este posibil ca şi în această săptămână să avem un număr mai mare de decese, ulterior, pe măsură ce numărul de cazuri va scădea, o să ajungem şi la scăderea numărului de decese. Mortalitatea se menţine sub 1% raportat la numărul de cazuri. (…) În ceea ce priveşte rata de pozitivitate, după un trend crescător până la 26 martie, am intrat pe un trend descrescător, o scădere cu circa 10% a proporţiei de teste pozitive în ultima săptămână de supraveghere”, a precizat Rafila.

Potrivit acestuia, gradul de ocupare a paturilor la nivel naţional alocate pacienţilor infectaţi cu coronavirus este de 12,22%.

„În ceea ce priveşte gradul de ocupare a paturilor la nivel naţional alocate pentru pacienţii COVID, în momentul de faţă, inclusiv cu paturile pediatrice, sunt 11.768 de paturi din care sunt ocupate 12,22%. Grad mic de ocupare. Astăzi erau înregistraţi 1.404 pacienţi pe secţii la nivel naţional, din care 129 de copii, iar la ATI 146 de pacienţi. Înseamnă un grad de ocupare de 15,92%. Din cele 917 paturi alocate. Cinci copii la ATI. Numărul de paturi pentru ATI practic s-a înjumătăţit faţă de perioada când existau acele valuri pandemice care puneau probleme de sănătate publică majoră”, a arătat ministrul Sănătăţii.

El a spus că a început să scadă uşor la nivel naţional şi numărul de viroze respiratorii.

„Dacă discutăm în general despre viroze respiratorii, inclusiv gripă şi COVID, la nivel naţional a început uşor să scadă numărul total de viroze respiratorii, a scăzut sub 100.000. (…) Sunt convins că va scădea şi în perioada următoare”, a susţinut demnitarul.

Alexandru Rafila a precizat că există stocuri suficiente atât de antivirale (Molnupiravir, Remdesivir) cât şi imunomodulatoare care pot fi administrate pacienţilor ce se află de obicei în secţiile de terapie intensivă.

De asemenea, a afirmat ministrul, sunt stocuri suficiente şi de anticoagulante.

Secretarul de stat Adriana Pistol a menţionat că a fost „sistată” starea de alertă epidemiologică pentru gripă. „Cred că ştiţi cu toţii că a fost sistată starea de alertă epidemiologică pentru gripă. Sper că toţi managerii au fost înştiinţaţi despre acest lucru”, a declarat secretarul de stat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite