Ministrul Sănătății despre testarea COVID-19 la nivel național: Din iunie va fi un studiu de seroprevalență în fiecare județ

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru
29 mai 2020, 23:40

„Am anunţat că în această vară vom avea un studiu de seroprevalenţă. Acest studiu se va desfăşura în lunile iunie-iulie şi cred că şi august, în care la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fiecărui judeţ din această regiune, pe nouă grupe de vârstă, în care vom vedea exact cam cât din populaţia României, cât din populaţia judeţului, din grupa de vârstă s-a imunizat, iar în funcţie de acest rezultat putem previziona pe viitor şi o reapariţie a unui episod şi amploarea acestuia”, a precizat Tătaru într-un interviu la Digi24, citat de Agerpres.

Ministrul a explicat şi cum se va face studiul.

„În fiecare judeţ vor fi selectate 3 laboratoare, la aceste laboratoare se vor prezenta pacienţi pentru seturi de analiză pentru diverse patologii. Noi vom solicita acordul acestor pacienţi să folosim serul rezidual în care vom căuta anticorpi. Sunt nişte teste imunologice (…). Aceste seruri reziduale vor fi la INSP, care va face acest studiu şi ne va da şi rezultatul. Se recoltează sânge pentru analizele la care s-au prezentat, noi serul rezidual de la această recoltare de sânge îl vom folosi”, a afirmat Nelu Tătaru.

Întrebat despre numărul de persoane care vor fi testate, Tătaru a răspuns: „Diferă foarte mult de la un judeţ la altul, având în vedere că avem judeţe cu 43.000 de locuitori, cu 93.000 de locuitori, în general am plecat ca studiu – 29.019 pacienţi, după 1 iunie va începe”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă