Ministrul Sănătății, la TVR: Vaccinul este sigur și eficient. Nu mi-a spus nimeni cum putem ieși din pandemie fără vaccin, dacă are cineva o soluție magică, vreau să o știu

14 ianuarie 2021, 23:29

„Ce știm este că vaccinul este sigur, vaccinul este eficient și, în momentul ăsta, o bună parte din români își doresc să termine cu ceea ce a fost până acum, cu această pandemie. Mie nu mi-a spus nimeni cum putem ieși din pandemie fără vaccin. Dacă are cineva o soluție magică, aș vrea s-o știu și eu”, a declarat ministrul Sănătății.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, cei care sunt sceptici privind vaccinarea se vor convinge că este în regulă văzându-i pe cei din jurul lor că se vaccinează. În România sunt peste 165 de persoane care s-au vaccinat, sunt milioane în lume și nu s-a întâmplat nimic rău, a subliniat ministrul, care mai spune că oamenii trebuie încurajați să pună întrebări atunci când au nelămuriri: „Vaccinarea, ca și votul, este un soi de comportament social, care depinde de ce fac cei din jurul nostru. Sunt sigur că o bună parte dintre cei care la început au ales să nu se vaccineze, un pic mai târziu, atunci când cei din jurul lor se vor vaccina, după ce vor vedea că totul este în regulă – sunt peste 165 de mii în România, sunt milioane de oameni care s-au vaccinat în toată lumea și nu s-a întâmplat nimic rău. […] Trebuie încurajate orice fel de întrebări. […] Avem o echipă care asta o să facă, o să ofere răspunsuri scurte și concrete pentru fiecare întrebare.”

Ministrul Sănătății se arată încrezător că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge  la imunizarea de masă și spune că dozele de vaccin vin continuu în România: „Dozele de vaccin vin continuu. Și în aceste moment avem un stoc și o să avem întotdeauna un stoc, pentru că trebuie să păstrăm pentru rapel.”

Persoanele care se încadrează în a doua etapă de vaccinare se pot înscrie pentru vaccin începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00, platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro, la numărul de telefon 021 414 4425, prin medicul de familie sau prin asistentul social de la primărie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite