Ministrul Sănătătii, Nelu Tătaru, despre eliminarea purtării măştilor de protecție: Când vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă

4 iunie 2020, 15:57

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Deocamdată, avem obligatorii măştile în spaţiile închise, în transportul în comun şi la locurile de muncă, cu câteva excepţii. În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă sau subliminală, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţile de îngrijire pentru bătrâni, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măştile. Până atunci este o minimă măsură de prevenţie. Gândiţi-vă că principala cauză sau principalul fel de transmitere este cel aerogen, încă se menţine. Cât timp suntem apropiaţi în spaţiile închise, ne gândim să rămână aceste măşti”.

Potrivit ministrului, orizontul de timp privind eliminarea obligativităţii măştilor va fi dat de evoluţia numărului de cazuri noi şi al celor din secţiile de terapie intensivă.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Orizontul de timp ni-l va da evoluţia, numărul de cazuri noi, numărul de cazuri din terapie intensivă, numărul de cazuri care se adresează unităţilor de primiri urgenţe. În măsura în care aceste cazuri vor scădea şi vom vedea că vor rămâne cazuri noi într-o comunitate care poate fi izolată sau în anumite focare, cum sunt spitalele sau cum sunt căminele de bătrâni, atunci putem să ne gândim şi la eliminarea acestor măşti”.

Ministrul Nelu Tătaru a făcut aceste precizări la Mioveni, judeţul Argeş, unde evaluează situaţia unităţii sanitare din localitate.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite