Mişcarea anti-hijab se extinde. În Iran au fost arestate 29 de femei care și-au scos vălul islamic

3 februarie 2018, 20:48

Mișcarea anti-hijab se extinde în Iran. Femeile nu sunt descurajate de faptul că 29 de protestatare au fost arestate.

Nu numai la Teheran, ci și în alte orașe, tinere sau mai puțin tinere ies în locuri publice și își scot hijabul. Imaginile circulă rapid în toată lumea, datorită rețelelor de socializare.

Iar femeile au devenit un simbol al valului de nemulțumire din Iran.

Chiar și bărbații s-au alăturat mișcării anti-hijab.

Totul a pornit de la Vida Movahed, femeia care, în toiul protestelor din centrul Teheranului împotriva guvernului și împotriva regimului religios, la finele lui ianuarie, și-a lăsat capul descoperit. A fost arestată, dar eliberată după câteva zile.

Presă străină notează, totuși, că autoritățile religioase din Iran au o atitudine ceva mai relaxată.

Potrivit legii, la volan, femeile trebuie să poarte neapărat hijabul, altfel puteau ajunge la închisoare. De ceva vreme însă, pedeapsa poate fi doar o mică amendă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă