Moțiunea de cenzură a ajuns din Parlament la CCR. Se duc negocieri intense pentru a strânge cele 233 de voturi necesare pentru ca moțiunea să treacă

21 august 2020, 22:19

În sesizarea depusă la CCR, Guvernul susține că social-democrații au încălcat Constituția atunci când au depus moțiunea de cenzură în vacanța parlamentară, în sesiune extraordinară.

Reprezentanții guvernului le cer social democraților să amâne votul după pronunțarea judecătorilor Curții Constituționale.

Reprezentanții PSD sunt convinși că procedura nu trebuie să se oprească. Cu toate acestea, nu au stabilit un calendar pentru dezbaterea și votul moțiunii.

Tensiunea pare în creștere în rândul social democraților, mai ales că trei parlamentari și-au anunțat plecarea din PSD, iar alții din partidul condus de Victor Ponta nu ar vrea să voteze moțiunea de cenzură.

Acum se duc negocieri intense pentru a strânge cele 233 de voturi necesare ca moțiunea să treacă.

Curtea Constituțională a stabilit ca până la 1 septembrie Guvernul și Parlamentul să transmită punctele de vedere privind existența unui conflict juridic generat de moțiunea de cenzură depusă de PSD în sesiune extraordinară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite