Florin Lixandru, expert în educație: La nivelul Capitalei, 75-80% dintre părinți au refuzat participarea copiilor la cursurile de pregătire pentru Examenele Naționale sau Bacalaureat

22 mai 2020, 11:44

Ministerul Educației și ministerul Sănătății s-au pus de acord asupra condițiilor în care se vor ține cursurile de pregătire și Examenele Naționale. În clase vor intra doar cate zece elevi și nu vor sta mai mult de 2-3 ore pe zi. Toți se vor dezinfecta la intrare și vor primi măști de protecție, iar un cadru medical le va măsură temperatura și va supraveghea activitatea.

Florin Lixandru, expert în Educație, spune că  la nivelul Capitalei  75-80% dintre părinți au refuzat să trimită copiii la școală.

S-au făcut sondaje, cel puțin la școala unde predau eu,  85% dintre elevii de clasa a XII-a nu vor participa la cursuri.  Și în școlile gimnaziale situația este aceeași 70 % dintre elevi nu vor participa la aceste programe, pentru că părinții manifestă teamă vizavi de ceea ce se întâmplă.

Atâta vreme cât școlile rămân închise până în septembrie înseamnă că pericolul există. Prinții manifestă teamă pentru că acești copii venind în comunitate pot deveni vectori care pot transmite acest virus atât familiilor cât și în rândul profesorilor.

Este o teamă și în rândul cadrelor didactice, parte dintre aceștia nu doresc să participe pentru că au anumită vârstă, au anumite afecțiuni, au acasă membrii familiei care sunt în vârstă, suferă de diferite boli și atunci  refuză să participe la aceste activități față în față și au optat pentru pregătirea online, a declarat expertul în educație, Florin Lixandru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite