Muncă la salubrizare în folosul comunității și închisoare cu suspendare pentru că a fugit din spital deși era suspect de COVID-19

1 octombrie 2020, 20:30

Viorel Gioabă locuiește în satul Izvorul Dulce. În aprilie s-a simțit rău, pentru că nu mai putea respira. A sunat la Salvare și a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde a fost consultat.

Cum simptomele erau similare infectării cu noul coronavirus și fusese și în contact direct cu fiul său, întors dintr-o zonă roșie a Italiei, bărbatul a fost internat într-un container din curtea spitalului.

Nemulțumit că medicii nu l-au internat în secția de Pneumoftiziologie unde dorea el, a încercat să fugă dar a fost întors din drum de paznic.

A doua încercare i-a reușit însă, o zi mai târziu, după ce i s-au recoltat probe pentru Covid.

S-a dat alarma și bărbatul a fost dat în consemn. A mers pe jos 18 km fără să fie prins și a ajuns în curtea unui nepot unde a fost găsit de polițiști.

Bărbatul a fost din nou pus în carantină în spital. Analizele au arătat că nu era bolnav de Covid. Însă a încălcat legea atunci când a ieșit din carantină și a intrat în contact cu alte persoane.

Nici bărbatul, nici Parchetul nu au făcut apel la hotărârea primei instanțe. Prin urmare, hotărârea a rămas definitivă.

Pentru fapta sa, Viorel Gioabă va trebui să fie monitorizat de serviciul de probațiune doi ani și va trebui să presteze muncă în folosul comunității la o firmă de salubrizare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite