Municipiul Baia Mare a intrat în carantină. Ieșirea din locuințe este permisă doar pe baza declarației pe proprie răspundere

11 noiembrie 2020, 13:59

După creșterea alarmantă a numărului de cazuri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a propus măsură carantinării pentru municipiul Baia Mare și localitățile Tăuții Măgheruș și Săcălășeni.

Se instituie măsura de carantină zonală începând cu data de 11.11.2020, ora 17.00, pentru o perioadă de 14 zile pentru municipiul Baia Mare”, se arată în ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență.

Cetățenii trebuie să știe că vor avea nevoie de declarația pe propria răspundere, similară cu cea din perioada stării de urgență, dacă vor dori să iasă din case.

Declarația pe propria răspundere este necesară și la ieșirea și intrarea în municipiu.

Slujbele religioase se vor ține fără public, credincioșii pot intra în biserici pentru rugăciune individuală, botezurile, cununiile sau înmormântările se pot oficia în biserici cu participarea a maxim 16 persoane.

Altfel, organizarea de nunți, botezuri, mese festive în spații închise și deschise, organizarea de activități private pentru copii în spații deschise şi închise, locuri de joacă, spații de tip after-school este interzisă.

Restaurantele, cafenelele, inclusiv terasele, în interiorul și exteriorul clădirilor, nu pot funcționa. Sunt interzise jocurile de noroc, activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat, activitatea cu publicul a hotelurilor, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional. Nu se pot organiza nici spectacole și concerte, dar nici competiții sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de specialitate.

Magazinele închid la ora 21,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de benzină.

Se limitează numărul de persoane în hypermarket-uri, supermarket-uri și magazine la maxim 30% din capacitate.

Sâmbătă și duminică centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția celor care vând alimente, a farmaciilor, curățătoriilor sau magazinelor care vând hrană pentru animalele de companie.

Transportatorii care trec prin Baia Mare pot opri în stații.

Băimărenii vor primi mesaj prin RO-ALERT.

Rata de infectare în Baia Mare a ajuns la 6,47 la mia de locuitori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia