„Muzeul Prado iese în stradă” | 21 dintre cele mai reprezentative opere ale muzeului din Madrid expuse la Timișoara

Prado
Prado
4 noiembrie 2020, 17:03

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

Fotografiile vor fi expuse în perioada 5-19 noiembrie 2020 în jurul clădirii Băncii Naţionale a României din Timişoara.

Locuitorii și vizitatorii Timişoarei, viitoare Capitală Europeană a Culturii, vor avea ocazia să admire 21 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado, principala instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, cu peste 200 de ani de existență.

Vor fi expuse reproduceri impecabile ale unor capodopere semnate de Goya, Velázquez, Rubens, Botticelli, Rembrandt sau Hieronymus Bosch, prezentate la o scară de 1:1.

Expoziţia îşi propune să scoată arta în stradă şi să o apropie de public cu ajutorul unor imagini magnifice, oferind privitorilor o experienţă similară unei vizite reale chiar la Muzeul Prado.

Expoziţia a fost prezentată anterior în numeroase oraşe din America Centrală şi de Sud, Filipine, SUA şi Spania şi oferă prilejul unui periplu prin vastele colecţii de pictură găzduite de Muzeul Prado.

„Proiectul reprezintă o fereastră către cunoaşterea bogăţiei artistice a Muzeului şi a artei occidentale în general, deoarece Prado şi colecţiile sale oferă o imagine cuprinzătoare asupra picturii europene de la începutul secolului al XII-lea până în primii ani ai secolului al XX-lea. Aceste capodopere ne invită să parcurgem istoria Spaniei şi a întregii Europe, cu ajutorul unora dintre cei mai mari artişti”, conform organizatorilor.

Lucrările dezvăluie trecătorilor motivele pentru care Muzeul Prado reprezintă una dintre principalele pinacoteci ale lumii şi un autentic Patrimoniu al Umanităţii.

 

Sursa: Mediafax

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite