NATO protejează spaţiul aerian european. Mai mulți jurnalişti au asistat la o demonstraţie a poliţiei aeriene

17 ianuarie 2020, 15:08

Un avion Airbus al Forțelor Aeriene Belgiene a decolat de lângă Bruxelles și a survolat Marea Britanie, Franța, Polonia, Lituania, Estonia, Finlanda și Danemarca.

Jurnaliștii au putut observa cum au fost interceptați de aparatele Rafale ale francezilor, Typhoon ale britanicilor, F-urile 16 ale polonezilor și danezilor și de F-urile 18 finlandeze.

Avioanele aliaților care fac poliție aeriană sunt coordonate la nivelul NATO. Piloții au întotdeauna la dispoziție maximum 15 minute pentru a decola atunci când situația o cere. Întotdeauna avioanele care fac poliție aeriană sunt înarmate.

În România, piloții care participă la poliția aeriană acționează de pe 3 baze: Câmpia Turzii, Kolgalniceanu și Fetești. De pe primele două decolează Mig-urile 21 Lancer, iar de la Fetești F-uri 16.

Piloții români sunt sprijiniți și de britanici, italieni și canadieni, care prin rotație vin lângă Constanța, câte 4 luni, cu avioane Typhoon sau CF-18 Hornet.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite