Nava școală Mircea, de 80 de ani în slujba Marinei Militare Române. Povestea cadetului ajuns comandant al navei

15 august 2020, 13:07

De-a lungul a peste opt decenii, Bricul Mircea a fost casă și școală pentru mai bine de 70 de promoții de elevi ai școlii de marină românești.

Este unul dintre cele mai cunoscute veliere din Europa și a fost botezat după numele domnitorului Mircea cel Bătrân.

Anul acesta se pregătește de prima călătorie în jurul lumii, iar pentru această încercare, cadeții au făcut ultimele reparații și pregătiri în portul Midia.

Comandantul Mircea Târhoacă a absolvit Academia Navală în 1998, iar după aproape 10 ani a păşit pentru prima dată la bordul navei școală Mircea, ca ofiţer de navigaţie. De atunci a ocupat, pe rând, mai multe funcţii.

Cea de comandant i-a adus provocări, dar și împlinirile au fost pe măsură.

Echipamentele de navigaţie sunt de ultimă generaţie și au fost date în funcțiune anul trecut, chiar când ambarcațiunea s-a reîntors în portul german Hamburg, locul în care a fost construită.

De peste 80 de ani, nava reprezintă România în porturi din Europa, Asia, Africa şi America de Nord. În paralel cu practica tinerilor marinari, au loc și activități de diplomație navală.

Nava școală are nenumărate marșuri de instrucție în Marea Neagră, Marea Egee, în Mediterană și în Oceanul Atlantic, dar niciodată nu a făcut o călătorie în jurul Pământului.

Proiectul aceasta ar urma să înceapă în luna martie a anului viitor și va cuprinde escale în porturi de pe toate continentele.

Comanda Forțelor Navale Române a lansat deja o inițiativă publică pentru toți cer care vor să susțină financiar această misiune în premieră.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite