Neglijență sau neștiință. Masca de protecție, abandonată prea repede în plină pandemie
29 Iunie 2020, 22:20

Sub bărbie, fără să acopere nasul și refolosită chiar dacă este de unică folisință. Așa poartă mulți români masca de protecție, deși încă ne aflăm în starea de alertă iar purtarea acesteia este obligatorie în spațiile închise. Medicii trag semnale de alarmă și le cer oamenilor să respecte regulile cu strictețe, mai ales că numărul cazurilor de îmbolnăvire este în creștere.

Neglijență sau neștiință, nu contează, efectul e același și îl vedem cu toții.

Mulți semeni poartă greșit sau deloc masca în spații închise.

Medicii trag semnale de alarmă și ne explică din nou cât de important e să purtăm corect o mască.

Dr. Adrian Marinescu, medic primar Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș: Trebuie să știm partea colorată în exterior, marginea dură margine exterioară, și trebuie așezată în așa fel încât să muleze cât mai corect la nivelul feței pe piramida nazală. În momentul în care o scoatem o scoatem din spate către față. Este metoda care a demonstrat cel mai mult că ajută în mod efetiv să prevină îmbolnăvirea.

Dacă respectăm și alte câteva reguli simple suntem mult mai feriți de o potențială infecție.

Foarte important este să nu ținem sub nicio formă masca sub nas sau sub gură, mai ales atunci când vorbim cu alte persoane. La 4 ore o schimbăm sau atunci când devine umedă și nu refolosim măștile de unică folosință.

Cei care vin în cabinetele medicilor de familie cu programare primesc și aici indicații cu privire la purtarea măștii ori de câte este necesar.

Dr. Eva Cristescu, medic de familie: Purtatul măștii sub nas sau sub bărbie pe post de bavețică este inacceptabil. Mai bine o scoți. Comunicarea pe tema asta poate nu a fost suficient de clară și lămuritoare.

Țara noastră se află încă sub stare de alertă, din cauza numărului mare de cazuri noi, iar purtarea măștii în spații închise, igiena corespunzătoare și distanțarea socială rămân principalele măsuri de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus.