Nicuşor Dan: La finele anului vor începe lucrările de reabilitare a 30 de kilometri de linii de tramvai. Primarul a anunțat că o sută de troleibuze vor fi puse în circulație la începutul anului 2024

Nicușor Dan
Nicușor Dan
9 mai 2023, 07:21

„Trebuie să dai un avantaj competitiv transportului public şi asta o să facem. Am lansat achiziţia publică şi s-au depus oferte pentru majoritatea liniilor de tramvai. (…) Deja achiziţia publică s-a făcut, ofertele au fost depuse, sunt în evaluare. Probabil că în două luni de acum o să avem atribuirea câştigătorilor. O să mai fie o perioadă de şase luni de proiectare şi la sfârşitul acestui an o să înceapă lucrările pe 30 din aceşti 50 de kilometri”, a declarat el, într-o emisiune la B1 TV.

Nicuşor Dan a menţionat că, din totalul de 100 de tramvaie noi, până în acest moment au fost livrate 35.

„O să vină, la început de 2024, o sută de troleibuze. De asemenea, o să vină, până la jumătatea lui 2024, o sută de autobuze electrice, din fonduri europene sau din Fondul de Mediu. Şi o să mai vină încă 22 de troleibuze. (…) Avem o echipă care a optimizat din traseele pe care circulă mijloacele de transport. Avem, cam de un an de zile, controale care se duc, astfel încât să nu mai vedem autobuze cu acelaşi număr care circulă unele după altele, pe aceeaşi linie”, a adăugat edilul Capitalei.

Primarul a remarcat că, din momentul în care a început să fie taxată parcarea, aproximativ un sfert dintre locurile de parcare de lângă PMB sunt mereu libere. El a estimat că, după ce taxarea se va implementa în tot centrul Capitalei, se vor simţi efectele acestei măsuri.

„Înainte să taxăm parcarea în jurul Primăriei nu găseai niciodată niciun loc de parcare. După ce s-a introdus taxa de parcare şi s-au marcat cu linii albastre parcările din jurul Primăriei, nu mai găseai nicio maşină. Ulterior, piaţa s-a echilibrat şi acum găseşti un sfert din locuri tot timpul libere. Deci în momentul în care o să avem asta în tot centrul oraşului, atunci o să se simtă”, a precizat el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite