Ninsori abundente și drumuri închise în Italia. Sute de persoane evacuate și localități izolate de ape
Ploile abundente căzute în doar câteva ore au făcut ravagii în mai multe regiuni din centrul și nordul Italiei. Autoritățile au decretat alertă roșie în Veneto, Friuli și Emilia Romagna. Situația este dramatică în localitățile de pe malurile mai multor râuri care și-au ieșit din matcă și au intrat în casele oamenilor și în magazine.
Câteva sute de familii au fost evacuate de urgență și mulți italieni au fost sfătuiți să se refugieze la etajele superioare ale clădirilor. Mai multe localități sunt izolate de ape iar pompierii au răspuns în doar câteva ore la sute de apeluri de numerele de urgență.
Iar unde nu ploup, ninge în cantități record. Cel puțin 50 de sunt închise în nordul Italiei, spre granița cu Austria, din cauza ninsorilor abundente. O mulțime de autovehicule au rămas blocate în nămeți, pentru că autoritățile locale nu au reușit să deszăpezească toate căile de acces. În unele locuri, stratul de zăpadă depășește un metru. Și traficul feroviar a fost întrerupt în mai multe zone din cauza riscului de avalanșe.