Încă o zi de proteste faţă de restricţiile impuse de autorităţi, în primul sfârşit de săptămână cu măsuri suplimentare de combatere a pandemiei. În Capitală, oamenii s-au strâns în această după amiază în Piaţa Universităţii, apoi au plecat către Piaţa Victoriei și de acolo spre Palatul Parlamentului.
ACTUALIZARE 22.15 Protestul s-a încheiat la Palatul Parlamentului. Manifestanții au anunțat că duminică, de Paștele catolic, nu vor protesta. Vor relua protestele sâmbăta viitoare.
ACTUALIZARE 21.25 Reprezentantul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Alexandru Iacob, a anunţat că organizatorii manifestaţiei de protest faţă de restricţiile împotriva răspândirii SARS-CoV-2 care se desfăşoară sâmbătă seara în centrul Capitalei vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de 100 participanţi permis pentru adunări publice.
ACTUALIZARE 20.45 Protestatarii au plecat de la Palatul Victoria spre Palatul Parlamentului.
Protestatarii au început să se strângă lângă fântâna de la Piaţa Universităţii începând cu ora 16,00.
Apelul pentru participarea la această acţiune a fost lansat prin reţelele de socializare, organizatorii anunţând că "va fi cel mai mare protest al ultimilor ani".
Manifestanţii au venit cu steaguri tricolore, vuvuzele, tigăi şi alte articole de veselă. Cei mai mulţi dintre ei nu au purtat masca de protecţie şi nu au păstrat distanţarea. Ei au scandat "Jos masca", "Libertate" şi au întins bannere cu mesaje cum ar fi "Jos cu teroriştii care ne conduc", "Nu vrem aer cu porţia", "Nepăsarea voastră aprinde România noastră".
După ora 18,40 protestatarii au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, unde li s-a alăturat şi o coloană de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), printre care se află şi liderul acesteia, deputatul George Simion, potrivit Agerpres.
Jandarmii le-au împărţit manifestanţilor pliante informative cu privire la necesitatea respectării regulilor de protecţie anti-COVID-19.
Acţiuni de protest cu număr de participanţi mai redus au fost organizate sâmbătă seara şi în alte oraşe din ţară, precum Constanţa, Cluj-Napoca şi Deva.