Numărul americanilor care suferă de sechele post-COVID a crescut dramatic în ultimele luni. În tot mai multe state americane, se deschid clinici de recuperare pentru cei care au rămas afectați pulmonar.
Numărul americanilor care suferă de sechele post-COVID a crescut dramatic în ultimele luni. În tot mai multe state americane, se deschid clinici de recuperare pentru cei care au rămas afectați pulmonar.
Statele Unite se confruntă cu o creștere explozivă a cazurilor de îmbolnăvire; mutația Omicron câștigă tot mai mult teren. Pneumologii avertizează că tratamentul trebuie gândit pe termen lung, inclusiv după vindecare, ținând cont că mulți pacienți rămân cu sechele.
Numărul celor care suferă de ceea ce se numeşte COVID lung e extraordinar de mare. Cred că, adesea, numărul lor este subestimat. Va fi o problemă cronică, nu doar pentru pacienţii afectaţi, ci şi la nivel de guverne, în toată lumea, estimează medicul Noah Greenspan de la o clinică de reabilitare pulmonară din New York.
Specialiștii atrag atenția că boala provocată de SARS COV 2 nu e doar respiratorie, ea afectează sistemul cardiovascular, neurologic, dar și sistemul gastrointestinal.
În aceste condiții, recuperarea trebuie să țină cont de toate posibilele afecțiuni post-COVID.
Încă nici nu ştim exact cu ce avem de-a face. Suntem de doi ani în pandemie şi încă apar surprize zi de zi şi în faza acută şi în convalescenţă, a precizat medicul Noah Greenspan.
Deocamdată, în Statele Unite, clinicile de recuperare post-COVID sunt private, dar medicii sunt de părere că e nevoie de intervenția Guvernului pentru deschiderea de noi asemenea centre, întrucât, în viitorul apropiat, vindecarea sechelelor post-COVID va deveni o problemă de sănătate publică.