Numărul femeilor care ajung să nască fără vreun control medical a crescut în ultimii trei ani. Viața prematurilor depinde de dotările din maternități

28 martie 2023, 19:21

Ministrul Sănătăţii crede că soluţia ar fi ca Educaţia pentru Sănătate să fie obligatorie în şcoală. Şi e optimist după discuţia cu ministrul Educaţiei.

Riscurile sunt uriaşe, dacă viitoarele mame nu merg la controale.

Ioana are 3 zile şi 500 de grame. Şansa ei a fost că s-a născut într-o maternitate cu toate dotările, deşi la numai 25 de săptămâni.

Adriana Dan, şefa secţiei de neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Este un organism atât de imatur încât nu poate supravieţui fără susţinerea aparatelor medicale. A primit toată îngrijirea conform standardelor internaţionale.

Medicul care o monitoriza pe mama a decis să o trimită urgent în Capitală când a văzut că are tensiunea prea mare.

Întrebată ce s-ar fi întâmplat Alexandra Chivu, pacientă de 30 de ani, dintr-o comună din jud. Prahova: Ne-am dorit-o atât de mult.

Dacă nu aţi fi ajuns aici?

Cel mai probabil am fi pierdut-o. Dacă nu făceam investigaţiile necesare, puteam să pierd copilul, puteam să pierd şi eu viaţa.

Spitalul universitar a primit de la Salvaţi Copiii incubatoare şi echipamente vitale pentru micuţi, dar şi alte aparate performante pentru un diagnostic precis. Gravidele internate beneficiază gratis de investigaţii complexe. E singurul lor unde şi analizele pentru trombofilie şi coagulare sunt gratuite.

Monica Cîrstoiu, şefa secţiei de obstetrică-ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Putem vizualiza aspecte legate de malformaţii potenţial incompatibile cu viaţa sau potenţial tratabile in uter sau imediat după naştere. Poate să evalueze orice patologie abdominală a mamei şi alte patologii, de sân, de tiroidă.

Medicii descoperă la multe gravide probleme grave la inimă, infarct, AVC şi chiar cancere de care nu ştiau, în lipsa controalelor.

Anul trecut, 14 la sută dintre gravidele care au ajuns să nască în centrul capitalei, la spitalul Universitar de Urgenţă, nu făcuseră vreo investigaţie pe parcursul sarcinii.

Procentul este mai mult decât dublu faţă de 2018, la nivel național situația este și mai gravă, 3 din 10 gravide nu fac vreun control înainte să nască.

Cătălin Cîrstoiu,manager, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Extrema situaţiei, a unei gravide la termen care s-a prezentat în urgenţă crezând că are o tumoră abdominală. Ea nu-şi dădea seama că era gravidă. Ea spunea că e un pic balonată. Era gravidă la termen şi năştea.

Multe complicaţii apar la adolescente. Aproape 7 din 10 ajung să nască fără vreun control. Şi avem aproape o treime din mamele minore din UE şi aproape jumătate dintre cele sub 15 ani.

Gabriela Alexandrescu, director executiv Salvaţi Copiii România: Dorim să facilitam controalele și analizele gratuite sau să plătim pentru analizele care ar trebui să fie gratuite, dar pentru fetele şi femeile însărcinate din zonele rurale.

Unele nu au bani să meargă la investigaţiile de care orice gravidă ar trebui să beneficieze gratis, dar e şi problema educaţiei.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie educaţia pentru sănătate în şcoli, nu o să progresăm. Sper ca în noul proiect al legii învățământ preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist. Am discutat cu doamna ministru Deca. Sunt optimist.

1 din 10 copii se naşte prematur, cu risc mare de deces.

Datorită dotărilor, România a coborât pe locul doi, după Bulgaria, la mortalitatea infantilă, cu 5 morţi la mia de născuţi vii. Media UE e de 3 la mie. Mortalitatea este mult mai mare în judeţele cu acces scăzut la servicii medicale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite