Numărul naşterilor a crescut de 4 ori, în 2019, într-o comună doljeană. Creşterea natalităţii se datorează primarului, susţin sătenii

10 ianuarie 2020, 19:49

Rebeca Zanfir din comuna Mischii, județul Dolj, are 25 de ani și anul trecut a devenit pentru prima dată mama. Fetița ei, Lara, are acum 7 luni. Tânăra mama spune că bonusul de 1500 de lei, acordat de primărie, a fost în primul rând o surpriză. Cu acești bani, familia a cumpărat pătuț, premergător și produse de îngrijire pentru bebeluș.

La fel ca Rebeca, alte 20 de tinere mame au beneficiat de bonus. Printre ele se numără și Cristina Zanfirescu, mama a trei copii. Cel mai mic dintre ei a venit pe lume vara trecută.

Și medicul de familie din comună este proaspăt tătic.

Comuna Mischii se află la 10 km de Craiova. Are 1.800 de locuitori, dar puțini copii. În 2018, s-au născut doar 10 bebeluși. Însă anul trecut numărul nașterilor a crescut de patru ori.

Cadrele didactice din comună își fac acum griji că în ritmul acesta, peste trei ani, grădinița comunei va fi plină.

Autoritățile se gândesc deja la un stimulent pentru copiii de vârstă școlară. Vor ca aceștia să își continue studiile în comună, în loc să facă naveta la Craiova.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite