Numărul persoanelor aflate în sclavie este în prezent cel mai mare din istorie. Sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală

22 octombrie 2020, 15:43

Pandemia a afectat viața fiecăruia dintre noi și i-a făcut pe oameni mult mai vulnerabili. În mare pericol sunt persoanele care pot deveni victimele traficanților, avertizează specialiștii.

Angel Tilvăr, coordonator Grup pentru combaterea Traficului de persoane din Parlamentul României: Este esențial să asigurăm accesul egal la asistența medicală, la serviciile de șomaj și la alte modalități de sprijin social, pentru ca persoanele care au cel mai mult nevoie de ajutor să-l primească în această perioadă. Tocmai pentru că întreaga umanitate este zguduită de o criză de asemenea amploare, obligația noastră de a preveni și combate exploatarea persoanelor vulnerabile devine mai stringentă.

România a fost menționată în cel mai recent raport al departamentului american de stat pentru că nu face eforturi suficiente să combată traficul de persoane. Potrivit datelor oficiale, aproape jumătate din victimele traficanților sunt minori și a crescut numărul româncelor recrutate pentru căsătorii false în Europa. Experții avertizează că eforturile statului sunt prea mici – prea puține anchete și condamnări printre traficanții de persoane.

Carmen Ileana Mihăilescu, vicepreședinte Camera Deputaților: Credem că politici publice solide, în acest caz, îndeosebi în privința prevenirii și combaterii traficului de persoane și al asistenței victimelor, au ca premisă esențială obținerea de informații cât mai relevante de la instituții publice și organizații neguvernamentale, informații menite să fundamenteze atari politici publice.

Parlamentul României este singurul legislativ din Europa care are un grup special dedicat combaterii traficului de persoane.

Valiant Richey, reprezentant special OSCE: Sunt foarte puține țări care au făcut un astfel de pas și care să aibă o așa temă de dezbatere cum e COVID. Este și motivul care m-a determinat să particip și să-mi aduc contribuția la acest efort. Vreau să salut atenția pe care România o acordă acestei probleme.

Sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme, arată statisticile. În Europa, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite