O școală din Capitală a trecut la învățământ online după ce o femeie de serviciu s-a îmbolnăvit de COVID-19

15 septembrie 2021, 13:25

Peste 1.300 de elevi de la Școala Nr. 75 din București vor învăța online în următoarele zile. Conducerea unității de învățământ a luat această decizie după ce una dintre femeile de serviciu s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a intrat în carantină. La fel și colegele ei, care au fost contacți direcți. Prin urmare, nu mai are cine să asigure curățenia și igiena în școală.

Măsura a fost decisă de Consiliul de Administrație.

Nemulțumiți, părinții elevilor au venit să-i ceară directoarei să rezolve problema, măcar pentru cei din clasa a VIII-a.

Între timp, unitatea de învățământ a fost dezinfectată și se încearcă revenirea elevilor în bănci de vineri sau cel târziu luni, anunță ministrul Educației.

Școala 75 din Capitală este prima care a cerut trecerea în online din cauza COVID-19, de la deschiderea anului școlar. Alți 2.400 de copii au început școala în fața calculatoarelor pentru că se află în localități unde numărul cazurilor de COVID este prea mare, cu incidență de peste 6 la mia de locuitori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite