O conductă de gaz, pericol public, pe un trotuar din comuna Cristian

1 noiembrie 2022, 17:57

În partea dinspre Râșnov a comunei Cristian, oamenii au început să-și ridice case, de la începutul anilor 2000. În zonă se află de mulți ani o conductă de gaz instalată pe suporți metalici, la o înălțime de circa 2 metri. Țeava, care alimentează și comuna Vulcan, este suspendată peste Pârâul Ghimbășel, pe o lungime de 100 de metri. Ea a fost trasă înapoi pe sub pământ, lângă un drum, unde în anul 2009, de exemplu, nu existau case. Dezvoltarea comunei a făcut ca un trotuar să fie amenajat chiar pe sub conductă.

În fotografiile apărute pe internet se vedea că pietonii aveau cale liberă pe trotuar, pe sub conductă, însă de ieri a apărut un culoar făcut din gard de plastic.

Edilul din Cristan spune că în scurt timp țeava va dispărea.

”Înțeleg că în decurs de 2 săptămâni sau chiar două zile, dar să nu mergem pe promisiuni, că nu sunt ale mele, sunt niște angajamente ale celor de la gaz, acea țeavă va fi dezafectată și drumul nu va mai avea probleme”, spune Gicu Cojocaru, primarul comunei Cristian.

Comuna Cristian are o dezvoltare rapidă și intensă în ultimii ani. Populația comunei a crescut de la 5000 la 8000 de locuitori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite