O populaţie izolată de urşi polari, mai bine adaptată la schimbările climatice, descoperită în Groenlanda

Populaţie izolată de urşi polari mai bine adaptată la schimbările climatice
Populaţie izolată de urşi polari mai bine adaptată la schimbările climatice
17 iunie 2022, 12:22

Topirea rapidă a banchizei din Arctica reprezintă o ameninţare gravă pentru supravieţuirea urşilor polari, care se folosesc de acele platforme de gheaţă pentru a vâna foci

Descoperirea acestor urși polari izolați, descrisă într-un studiu publicat joi în prestigioasa revistă Science, deschide posibilitatea ca cel puţin unii dintre reprezentanţii acestei specii să poată să supravieţuiască pe parcursul acestui secol, în condiţiile în care banchiza din Arctica urmează să se topească complet pe durata verilor din deceniile următoare, informează AFP şi Reuters.

„Una dintre marile întrebări constă în a şti zonele în care urşii polari vor putea să trăiască în continuare”, a declarat Kristin Laidre, cercetătoare la Universitatea Washington şi la Institutul de resurse naturale din Groenlanda. „Cred că urşii care trăiesc într-un loc precum acesta pot să ne ofere multe informaţii despre zonele în care acest lucru va fi posibil”, a adăugat ea.

Kristin Laidre şi colegii ei au petrecut mai întâi doi ani stând de vorbă cu vânători inuiţi. Apoi, ei şi-au continuat cercetările pe teren, realizate între 2015 şi 2021, într-o regiune mai puţin studiată până acum din cauza condiţiilor sale meteorologice imprevizibile, ninsorilor abundente şi reliefului său montan extrem de dificil.

Izolaţi

În fiecare an, cercetătorii au petrecut o lună – în timpul primăverii – în zone cât mai apropiate de habitatul acestor urşi polari, la o distanţă ce poate fi parcursă în două ore cu elicopterul în raport cu aşezările umane. Rezerve de carburanţi au fost plasate în avans pe traseul pe care l-au urmat.

Acea populaţie de urşi polari numără câteva sute de indivizi. Urşii au fost echipaţi cu dispozitive de localizare prin satelit şi mai multe probe ADN au fost recoltate, fie prin capturarea unor exemplare, fie utilizând săgeţi ce au permis realizarea unor biopsii.

„Este populaţia de urşi polari cu cel mai mare grad de izolare genetică de pe planetă”, a explicat Beth Shapiro, coautoare a studiului şi profesoară de genetică la Universitatea California din Santa Cruz. „Ştim că această populaţie a trăit separat de alţi urşi polari timp de cel puţin câteva sute de ani”, a adăugat ea.

Spre deosebire de „verişorii” lor, aceşti urşi polari sunt mai degrabă „casnici” şi se îndepărtează foarte puţin de habitatul lor pentru a vâna.

Izolarea lor provine din geografia locului în care trăiesc: un relief complex de fiorduri din punctul sudic al Groenlandei, mult sub cercul arctic, fără posibilitatea de a migra în alte zone.

La vest se află munţi impresionanţi, iar la est sunt apele din Strâmtoarea Danemarcei, străbătute de un curent rapid de-a lungul coastelor, îndreptat spre sud.

„Atunci când sunt luaţi de acest curent, urşii polari sar de pe gheţuri şi înoată pentru a se întoarce în fiordurile lor”, a explicat Kristin Laidre. Potrivit cercetătorilor, unele exemplare au trebuit să parcurgă peste 150 de kilometri pentru a reveni în habitatul lor.

Refugiaţi climatici?

Banchiza (formată din apă de mare) furnizează o platformă de vânătoare pentru majoritatea celor 26.000 de urşi polari din Arctica, însă urşii din sud-estul Groenlandei nu au acces la ea decât patru luni pe an, între februarie şi sfârşitul lunii mai.

În timpul celorlalte opt luni, ei se bazează pe bucăţile de gheaţă de apă dulce, desprinse din gheţarii de pe insulă şi care ajung direct în mare.

Combinaţia de fiorduri, producători importanţi de gheaţă, şi marele rezervor de gheaţă provenită din calota glaciară a Groenlandei este elementul care asigură în prezent o aprovizionare continuă cu bucăţi de gheaţă desprinse din gheţari„, a explicat într-un comunicat Twila Moon, coautoare a studiului.

Multe aspecte rămân încă de studiat la urşii polari din această parte a Groenlandei. Măsurătorile au arătat că femelele adulte sunt puţin mai mici decât media mondială şi ele par să aducă pe lume mai puţini pui. Însă este dificil de tras o concluzie în absenţa unor date pe termen lung.

Kristin Laidre avertizează că nu ar trebui plasate speranţe prea mari în acest studiu. Urşii polari – animale emblematice în sine, dar şi o preţioasă resursă pentru locuitorii din regiune – nu vor putea fi salvaţi fără o acţiune urgentă privind combaterea efectelor provocate de schimbările climatice.

Totuşi, această populaţie ar putea avea şanse mai mari de supravieţuire în raport cu altele. Şi alte regiuni din Groenlanda conţin gheţari care ajung direct în mare. Ele ar putea, în viitor, să devină un fel de mici refugii climatice.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite