O tehnică revoluţionară de protezare totală a şoldului a fost aplicată în premieră în România

14 mai 2017, 18:48

La mai puţin de 24 de ore după operația la şold, doamna Cioceanu poate să meargă fără chin. Femeia de 76 de ani a suferit enorm din cauza coxartrozei, o boală care i-a distrus articulaţia şoldului: capul femurului, rămas fără cartilaj, se sprijinea direct pe osul bazinului.

Femeia a amânat mulţi ani operaţia. Ştia că intervenţiile de protezare totală a şoldului au risc mare de sângerare şi că va sta mult la pat. A trecut însă printr-o intervenţie minim-invazivă, cu un dispozitiv revoluţionar, în premieră la noi.

Un chirurg renumit din Slovenia a condus operaţia. Zeci de medici au putut vedea într-o sală de curs intervenția în direct. Chirurgii au făcut o incizie de nici 10 cm.

Noile dispozitive folosite sunt rezultatul a peste 40 de ani de cercetări.

Dacă operaţia e făcută cum trebuie, pacientul se va simţi bine şi cu o proteză de generaţie mai veche, explică chirurgii. Medicii spun că 95 la sută dintre proteze rezistă peste 20 de ani.

În spitalele înscrise în Programul Naţional de Endoprotezare, dispozitivele sunt gratuite. Dacă spitalul are contract cu Casa de Asigurări, şi operaţia e gratuită.

Ortopezii estimează că 35 de mii de români ar avea nevoie de proteze de şold, cât populaţia unui oraş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă protestele și a pichetat joi spitalele

Grevă generală în Italia, în Transporturi, Sănătate și Educație