OMS avertizează că în Europa capacităţile la ATI ar putea ajunge la limită şi anunţă eşecul unor tratamente
16 Octombrie 2020, 21:17
(actualizat 16 Octombrie 2020, 21:55)

Multe oraşe europene se confruntă cu o creştere importantă a numărului pacienţilor COVID-19 care au nevoie de îngrijiri în unităţile spitaliceşti de terapie intensivă. În săptămânile următoare, acestea ar putea ajunge la limita capacităţii, a avertizat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agenţia EFE.

''Săptămâna trecută, numărul cazurilor a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie'', remarcă acesta.

În privinţa terapiilor, Tedros a menţionat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care şi-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de COVID-19, declaraţie ce survine la scurt timp după ce OMS a anunţat rezultate sub aşteptări pentru patru terapii testate la nivel mondial în cadrul studiului denumit ''Solidaritate''.

''În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de COVID-19'', a precizat directorul general al OMS.

Dar el a adăugat că studiul ''Solidaritate'' va continua, pentru testele clinice desfăşurate în cadrul acestuia. Vor fi recrutaţi lunar circa 2.000 de pacienţi. Ar putea fi testate de asemenea tratamente cu anticorpi monoclonali sau alte medicamente antivirale.

La rândul ei, directoarea tehnică a OMS pentru COVID-19, Maria Van Kerkhove, a estimat că, deşi creşterea cazurilor şi a spitalizărilor în Europa sunt preocupante, ''nu suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu şase luni, întrucât acum ştim mai multe despre această boală''. ''A crescut capacitatea de diagnostic, lucrătorii sanitari sunt mai antrenaţi şi mai experimentaţi, şi există o conştientizare publică a ceea ce trebuie făcut pentru a ne proteja, aşadar trebuie să reunim toate acestea pentru a contribui la controlul pandemiei'', a explicat ea.

(sursa: Agerpres)