ONU: Cancelarul Scholz declară că Putin trebuie să recunoască că nu poate câştiga războiul

Olaf Scholz
Olaf Scholz
21 septembrie 2022, 08:01

„De aceea nu vom accepta nicio pace dictată de Rusia şi de aceea Ucraina trebuie să fie capabilă să respingă atacul Rusiei„, a spus Scholz în prima sa intervenţie în cadrul Adunării Generale a ONU.

Revenirea imperialismului odată cu războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei nu a fost un dezastru doar pentru Europa, ci şi pentru ordinea păcii la nivel global, ordine care este bazată pe reguli, a spus cancelarul. El a cerut ONU să o apere de cei care ar prefera o lume în care „cei puternici îi conduc pe cei slabi”.

Să privim neputincioşi cum unii vor să ne trimită înapoi într-o ordine mondială în care războiul este un mijloc comun al politicii, naţiunile independente trebuie să se alăture vecinilor lor mai puternici sau stăpânilor coloniali, iar prosperitatea şi drepturile omului sunt un privilegiu pentru cei puţini norocoşi?”, a întrebat Scholz.”Sau reuşim împreună să ne asigurăm că lumea multipolară a secolului 21 rămâne o lume multilaterală? Răspunsul meu, ca german şi european, este: trebuie să reuşim”.

Pentru a atinge mai bine acest obiectiv, sudul global are nevoie de un cuvânt mai important de spus în afacerile mondiale, a spus Scholz. Cu o responsabilitate mai mare ar veni o convingere mai mare, a estimat el.

Reuters aminteşte că aliaţii occidentali concurează cu Rusia pentru influenţă diplomatică de când Rusia a început invazia în Ucraina, pe 24 februarie.

Cancelarul german a anunţat că Berlinul va găzdui pe 25 octombrie o conferinţă privind reconstrucţia Ucrainei. Germania va ajuta guvernul de la Kiev cu „costul enorm al reconstrucţiei ţării”, a spus Scholz, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite