ONU va trimite la Izium o echipă care să ancheteze acuzațiile privind o groapă comună descoperită aici după alungarea militarilor ruși

16 septembrie 2022, 14:34

VEZI și Corespondență TVR din Izium, Ucraina. Șeful Procuraturii din Harkov a declarat, pentru TVR, că procurorii au găsit „un cadavru strangulat cu o bandă și alte cadavre legate cu sfoară, cu mâinile la spate”

„Colegii noştri din Ucraina, misiunea de supraveghere a drepturilor omului în Ucraina verifică aceste acuzaţii şi preconizează o vizită la Izium, pentru a determina circumstanţele morţii acestor persoane”, a declarat Elizabeth Throssell, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

Ucraina a anunțat vineri că a descoperit aproximativ „450 de morminte” la Izium, oraş recucerit de la forţele militare ruse.

VEZI și Groapă comună cu peste 400 de cadavre, la Izium. Zelenski: Bucha, Mariupol, acum, din păcate, Izium… Rusia lasă moartea în urma ei

„Orice informaţie de asemenea natură este şocantă”, a afirmat Elizabeth Throssell. „De aceea, este important ca circumstanţele morţii persoanelor care s-ar putea afla în aceste morminte colective să fie stabilite”, a adăugat ea.

Atunci când sunt descoperite gropi comune, este important să se verifice dacă este vorba de militari sau de civili, dacă au fost ucişi în timpul luptelor sau dacă au murit din cauze exacerbate de lipsa îngrijirilor medicale, a explicat purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului.

După cum vă amintiţi, aceasta este o problemă care a fost pusă de mai multe ori în timpul luptelor şi asediului de la Mariupol„, a declarat ea.

Rusia neagă că ar fi comis astfel de abuzuri și crime de război.

Pe 9 septembrie, ONU a anunţat că misiunea sa pentru supravegherea drepturilor omului în Ucraina a documentat până acum peste 400 de detenţii arbitrare şi dispariţii forţate de care s-au făcut vinovate forţele ruse în Ucraina, precum şi 51 de arestări arbitrare imputate forţelor ucrainene.

Misiunea urmează să publice pe 27 septembrie un raport complet cu privire la impactul invaziei ruse asupra drepturilor omului în Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite