Ororile din lagărul de muncă forțată de la Doaga. Povestea lui Ștefan Ardeleanu

27 ianuarie 2020, 11:41

Aici funcționa un lagăr de muncă forțată pentru etnicii evrei din România. Erau aduși cu forța bărbați cu vârste între 18 și 50 de ani.

Amplasamentul lagărului era împrejmuit cu sârmă ghimpată și păzit de militari înarmați. Condițiile de detenție erau mizerabile. Locuiau în bordeie săpate în pământ și dormeau înghesuiți în paturi suprapuse din lemn, pe așternut de paie.

Nu a existat asistență medicală în caz de îmbolnăvire sau accident de muncă, unele persoane au murit tocmai din cauza lipsei medicamentelor și a condițiilor igienico-sanitare aproape inexistente.

Munca forțată la care au fost supuși era epuizantă: confecționau grinzi din beton pentru armata română, pentru front. Grinzile erau lungi de 10 m, fiind cărate pe umeri de 15-16 persoane, transportate pe jos cale de câțiva kilometri până la prima stație CFR. Pe drum, mulți au căzut răpuși sub greutatea grinzilor.

Programul de lucru nu ținea cont că este zi sau noapte și se muncea la ordinul și comanda ofițerilor militari care conduceau lagărul de muncă.

Mâncarea era proastă, insuficientă, bună poate de hrănit animale: pâine veche și uscată, mâncare și ciorbe din cartofi stricați, borhot.

Ștefan Ardeleanu spune că în lagărul de la Doaga, din actualul județ Vrancea, deși s-a numit de muncă forțată, condițiile au fost similare cu cele care au existat în alte lagăre de concentrare și deportare.

Acum, Ștefan Ardeleanu a ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani, și-a făcut o familie și o carieră, însă ororile prin care a trecut în acel lagăr de muncă forțată nu le-a putut uita niciodată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă