Ostaşi în uniforme albe. 21 august, Ziua Medicinei Militare

Ziua Medicinei Militare marchează data de 21 august 1862, când prin înaltul decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza era înfiinţat Corpul ofiţerilor sanitari ai armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, un document considerat drept actul de naştere al medicinei militare româneşti.

Încă de la începuturi, medicina militară a beneficiat de profesionalismul şi calităţile de organizator ale generalului de divizie dr. Carol Davila (1828-1884), la acea vreme inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Şcolii de Medicină, inspector al administraţiei centrale sanitare şi efor al spitalelor.

Meritele lui Carol Davila în punerea bazelor medicinei moderne civile şi militare, a serviciului român de ambulanţe, a învăţământului superior medical, farmaceutic şi veterinar din România sunt recunoscute şi prin faptul că unele dintre cele mai importante instituţii de sănătate din România îi poartă numele.

Şi spitalul militar din Bucureşti a inclus patronimul „Carol Davila“ în denumirea sa devenind «Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“», în memoria şi ca recunoaştere a meritelor celui care a fost comandat al acestui aşezământ între anii 1853–1882.

Repere în istoria medicinei militare

În 13 septembrie 1831, la aceeaşi dată cu cea a luptei eroice a pompierilor din Dealul Spirei sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, împotriva a 5000 de turci, domnitorul ţării îl însărcinează pe şeful oştirii Spătarul Alexandru Ghica să organizeze de urgenţă „Spitalul pentru oastea pământească“.

Johann Georg Andreas Grünau, medic german stabilit în Ţara Românească,  este chemat să întocmească proiectul spitalului ostăşesc, prima instituţie de acest fel din ţară, anul 1831 fiind considerat ca dată oficială de naştere a Spitalului Militar. Sediul a ceea ce avea să se numească, pentru început, „Lazaretul Regimentului 1“, era în cadrul Mănăstirii Mihai Vodă. Mediul german organizase pregătirea profesională a primilor ostaşi sanitari şi a felcerilor instruiţi de el în lazaretele oştirii, anticipând munca ulterioară a lui Carol Davila.

În martie 1853, vine în ţară Carol Davila, pe numele de naştere Carlo Antonio Francesco d’Avila, proaspăt absolvent de medicină la Paris, pe care domnitorul Barbu Bibescu îl numeşte oberştab doctor şi medic şef al oştirii şi al Spitalului Militar.

Devenit general în 1860, prof. dr. Carol Davila va fi cel de-al cincilea şi cel mai „longeviv“ comandat al acestui aşezământ, 1853–1882, şi reformator al serviciilor sanitare ale oştirii. Prin eforturile sale se înfiinţează „şcoala de mică chirurgie“, devenită apoi „şcoala naţională de medicină şi farmacie“.

Între 1859 – 1883, spitalul va funcţiona în fostă cazarmă şi sediu al comandamentului infanterie şi tancuri de pe strada Ştirbei Vodă, (actuala clădire a DNA), ăentru ca apoi să se mute în clădirea nou construită de  Ministerul de Război lângă Gara de Nord, o vecinătate favorabilă transportului vagoanelor cu răniţi, aşa cum s-a întâmplat atât în primul cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial.  Astăzi,  în cinstirea memoriei celui ce a aşezat piatra de temelie a învăţământului civil şi militar românesc şi a organizat sistemul sanitar pe bazele moderne ale epocii, se numeşte  Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“.

Bustul generalului doctor Carol Davila, realizat de marele Brâncuşi în 1903, a fost aşezat prin străduinţa ofiţerilor în incinta spitalului în 1912. Originalul se află peste drum, la Muzeul Militar, unde beneficiază de mult mai mulţi vizitatori, în curtea spitalului aflându-se o copie impecabil realizată.

În Războiul de Independenţă (1877 — 1878), medicina militară a dat „proba de foc” pe câmpul de luptă. Cu dotare minimă au fost salvate vieţi, prevenite epidemiile, organizate trenuri sanitare, create servicii de ambulanţă şi spitale militare. Pentru a face faţă nevoilor luptei, elevi ai Şcolii de Felceri şi studenţi ai Facultăţii de Medicină, au fost acceptaţi pe bază de voluntariat. Geniul organizatoric a fost Carol Davila, la fel ca şi în războiul dintre Turcia şi Serbia, când prin Crucea Roşie Română, a trimis în Serbia o formaţiune de ambulanţă organizată cu personal medical militar care a participat pe toată perioade conflictului.

Alt mare medic militar al vremii, Nicolae Kretzulescu, a amenajat un spital militar în conacul său de la Leordeni Argeş şi a dat asistenţă medicală a oştirii în perioada Războiului de Independenţă.

Personalul sanitar al Armatei Române a dovedit înalt profesionalism şi spirit de sacrificiu pe câmpul de luptă sau în spatele frontului şi în Războiul de reîntregire naţională (1916 — 1918) şi al cel de-al doilea Război Mondial, dar şi în prezent, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forțelor de menţinere a păcii din diferite teatre de operațiuni din lume, alături de ceilalți reprezentanți ai Armatei României.

„Viitorul anterior”, o producţie despre actele medicale care, în vreme de război erau premiere, iar astăzi au devenit intervenţii de rutină.

Direcţia medicală este organul central de specialitate al Ministerului Apărării Naţionale care elaborează concepţia unitară pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă medicală şi veterinară în armată, în timp de pace, în situaţii de criză sau de război. De asemenea, asigură îndeplinirea obiectivelor de parteneriat şi elaborează standardele militare operaţionale şi administrative, în scopul interoperabilităţii Armatei României cu structurile militare NATO.

surse

directiamedicalamapn.ro

scumc.ro