Palatul Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, va fi restaurat integral și inclus în circuitul turistic

Palatul Brancoveanu Sâmbăta de Sus
Palatul Brancoveanu Sâmbăta de Sus
4 septembrie 2022, 11:13

Palatul din Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a fost construit în anii 1800, pe ruinele unui alt conac, ridicat de domnitorul Constantin Brâncoveanu. De la reședință domnească, palatul a ajuns în secolul XX să funcționeze drept casă de odihnă pentru artişti şi scriitori, școală primară, iar apoi depozit de fructe.

Abandonat după 1990, monumentul s-a degradat continuu.

”După 2006 s-a făcut un contract de asociere în participațiune cu o firma privată. Și, firma privată, între 2006 și 2010, a reabilitat castelul”, relatează Nicolaie Morariu, primarul comunei Sâmbăta de Sus.

Firma amenajase o bucătărie, băi, săli de restaurant și ar fi dorit să facă și camere de hotel. A intrat, însă, în faliment. Lăsat nesupravegheat, palatul a început din nou să se degradeze, geamurile au fost sparte și ușile au fost furate.

În urmă cu doi ani, Primăria Sâmbăta de Sus a început demersurile pentru a readuce domeniul în proprietatea comunei. Justiția i-a dat câștig de cauză. Au fost instalate camere video de supraveghere, iar în următoarele săptămâni vor fi asigurate și intrările în palat. Apoi, vor fi făcute toate reparațiile necesare.

Palatul a fost deja inclus de Guvern în Ruta Castelelor și poate atrage fonduri europene.

Clădirea istorică se află foarte aproape de Mănăstirea Brâncoveanu, care atrage anual peste 100.000 de turiști.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite