Pandemia a prelungit ziua de muncă cu 48 de minute și a crescut numărul ședințelor și al e-mail-urilor

Telemunca
Telemunca
4 august 2020, 16:14

Cercetătorii au comparat comportamentul angajaților în două perioade de 8 săptămâni, înainte și după perioada de blocaj din cauza Covid-19.

Privind e-mailurile și datele întâlnirilor, grupul a calculat că ziua de muncă este cu 48,5 minute mai mare, numărul de întâlniri a crescut cu aproximativ 13%, iar oamenii au trimis în medie cu 1,4 mai multe e-mail-uri.

În câteva orașe, cum ar fi Los Angeles și Chicago, durata medie a zilei de muncă a revenit la nivelurile sale pre-pandemice. Dar zilele de muncă mai lungi au persistat în New York, San Jose și cea mai mare parte a Europei până în mai.

„Oamenii și-au ajustat modelele de lucru”, a spus Jeff Polzer, profesor în departamentul de comportament organizațional la Harvard Business School, unul dintre cei cinci coautori ai studiului.

Pe parcursul celor două luni, au existat și părți bune: întâlnirile suplimentare au fost mai scurte, conform analizei cercetătorilor de la Harvard Business School și Universitatea New York.

Studiul a fost publicat de Biroul Național al Relațiilor Economice în luna iulie.

Companiile studiază impactul lucrului forțat de acasă asupra productivității, moralului, culturii, costurilor și altor factori pentru a determina modul în care își pot modifica practicile.

Alte rezultate arată că oamenii au lucrat trei ore în plus în S.U.A. și s-au conetat la ore ciudate.

(sursa: Mediafax)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite