Pandemiile și epidemiile trecutului. O expoziţie documentară arată modul în care medicii şi farmacişti au încercat să le combată

În lipsa unor medicamente sau vaccinuri împotriva ciumei şi a holerei, medicii din Transilvania, Ţara Româneasca şi Moldova impuneau în primul rând reguli sanitare: izolarea, igiena şi fierberea apei de băut.

Multe epidemii s-au transmis prin apa contaminată, din cauza şobolanilor sau a păduchilor. Oamenii invocau rugăciuni, ridicau statui sau căutau tot felul de soluţii care astăzi ni se par hilare pentru a învinge o epidemie.

Într-un cod de la 1520 din Transilvania, sfaturile sunt de-a dreptul caraghiose, dar eficiente. „Să nu locuiţi în aceeaşi cameră cu bolnavul. În niciun caz nu trebuie să sărutaţi sau să îmbrăţişaţi morţii, aşa cum fac femeile nesăbuite de la Braşov”. Încă nu existau măştile, iar oameni erau sfătuiţi să poarte un burete de baie în jurul nasului.

”Atunci când se venea de la Constantinopol cu vaporul, pe Dunăre, dacă se auzea un caz de ciumă sau holeră, exista un serviciu sanitar care impunea o carantină. Adică vapoarele rămâneau cu pasagerii și marfa în port două săptămâni”, a explicat Cristina Păiușan-Nuică, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a României.

S-au păstrat coduri în care oamenii erau sfătuiţi să se culce devreme, să nu mănânce carne, peşte şi fructe crude. Să-şi aerisească încăperile şi să nu ţină gunoaiele pe lângă case, iar dacă simt dureri uşoare de inimă, „patimi ale stomacului şi pântecelor” să nu iasă din casă şi să anunţe medicul că sunt semne de holeră. Rugăciunea şi plantele s-au adăugat acestor reguli.

”La început ele erau bazate pe pulberi de plante, scoarță de copac și alte lucruri naturale care aveau un rol antiseptic. Există imagini cu acei medici care aveau o mască, să-i spunem așa cu cioc foarte mare. În acel coic puneau tot felul de plante”, a adăugat Cristina Păiușan-Nuică.

În expoziţia organizată de Departamentul de Relaţii Interetnice, Arhivele Naţionale şi Muzeul Naţional de Istorie a României sunt expuse şi primele bilete de vaccinare împotriva variolei, care a ucis mii de copii. Cel mai vechi bilet de vaccinare este din 1849. Tifos exantematic a fost, însă, cea mai mare epidemie din istoria statului român. În lipsa unor statistici precise, s-a estimat că în Regatul României, tifosul a făcut mai multe victime decât 10 mari bătălii.

Este expus și cazul Prințului Mircea, ultimul copil al Familiei Regale a României, care a fost ucis de una dintre epidemiile care a făcut ravagii în timpul Primului Război Mondial. Întreaga Familie Regală a luat această boală, dar micul Mircea, care avea doar trei ani, nu a supraviețuit, în ciuda faptului că au fost aduși cei mai buni medici din țară să-l salveze.

Regina Maria scria, cu durere, în jurnalul ei: „Mircea a murit, Mircea a murit, Mircea al meu, copilul meu, Mircea a murit!”.

O altă epidemie avea să cuprindă ţara peste doar patru ani: gripa spaniolă, căreia Regina Maria i-a supravieţuit.