Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex „Sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie”

21 octombrie 2020, 18:57

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT.

Papa a spus că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma. Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite