Papa Francisc susţine o ”transformare ecologică integrală” în mesajul său anual pentru pace

Papa Francisc
Papa Francisc
12 decembrie 2019, 15:39

„O înţelegere greşită a propriilor principii ne-a pus câteodată în situația de a justifica relele tratamente împotriva naturii, dominaţia despotică a fiinţei umane asupra creaţiei, războaiele, nedreptăţile şi violenţa”, arată Papa în documentul difuzat în avans ca în fiecare an.

Din punctul de vedere al suveranului pontif, oamenii trebuie să opereze o ”transformare ecologică” întrucât este necesar ”să cultive şi să păstreze pentru generaţiile viitoare resursele naturale şi numeroasele forme de viaţă sau însăşi Terra”.

„Transformarea ecologică trebuie să fie înţeleasă în manieră integrală”, ca ”o nouă viziune asupra vieţii” în ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni şi relaţiile acestora cu natura, afirmă papa.

Argentinianul Jorge Bergoglio explică în mesajul său că războaiele şi conflictele care s-au succedat de-a lungul istoriei omenirii ”cu o capacitate în creştere de distrugere” sunt rezultatul ”exploatării şi corupţiei care alimentează ura şi violenţele”.

Suveranul pontif denunţă, o dată în plus, – aşa cum a făcut şi în timpul călătoriei sale în Japonia – intimidarea nucleară, care ”poate crea doar o securitate iluzorie”.

”Nu putem pretinde că menţinem stabilitatea mondială folosind frica de distrugere, într-un echilibru mai mult ca oricând instabil, suspendat pe marginea prăpastiei nucleare”, adaugă acesta.

Papa Francisc s-a inspirat din recentul sinod despre Amazonia pentru a explica faptul că numeroase conflicte sunt cauzate de ”o lipsă de respect pentru căminul nostru comun şi de exploatarea abuzivă a resurselor naturale – considerate instrumente utile doar pentru profit, fără respect pentru comunităţile locale, pentru binele comun sau pentru natură”.

Din punctul de vedere al suveranului pontif, trebuie să luăm în considerare ”o nouă manieră de a locui pe planetă, de a ne preocupa să modelăm o societate care favorizează apariţia şi permanenţa vieţii în viitor şi de a dezvolta binele comun”.

Este crucial să tindem către ”o relație pacifistă între comunităţi şi Terra, între prezent şi memorie, între experienţe şi speranţe”, consideră suveranul pontif.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite