Părinții cer trecerea cursurilor în online în localitățile unde incidența depășește șase la mia de locuitori
Speriaţi de situaţia din spitale şi de numărul mare de îmbolnăviri, părinţii cer revenirea la şcoala online. Federația Națională a Părinților Edupart cere, într-o scrisoare adresată ministerelor Educației și Sănătății, suspendarea activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6 cazuri la mia de locuitori.
Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar - consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate, se arată în scrisoarea Federației Naționale a Părinților Edupart.
Cursurile cu prezenţă fizică sunt suspendate în 15 unităţi şcolare din Capitală din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, a anunţat Instituţia Prefectului, după şedinţa Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
La nivel național sunt 121 de unități de învățământ cu activitatea fizică suspendată integral.