Parlamentul European a votat începerea negocierilor privind pașaportul verde COVID

29 aprilie 2021, 12:44

Ideea este ca acest certificat să fie disponibil începând cu 17 iunie, înainte de vacanța de vară. Nu va fi un pașaport, ci doar un document medical – iar europarlamentarii au fost atenți, la votarea formei finale a mandatului de negociere, să nu fie încălcate libertățile fundamentale.

Pe suport electronic sau pe hârtie, cu un cod QR, va fi indicată pentru fiecare persoana vaccinarea, testarea recentă sau o infecție recentă. Toate categoriile de populație sunt vizate, chiar și copiii.

Eurodeputații au dezbătut îndelung și necesitatea ca testele să fie făcute gratis, asemenea vaccinurilor. Sau măcar să fie foarte ieftine, ceea ce nu e cazul acum.

Este una dintre garanțiile suplimentare pe care au dorit să o adauge eurodeputații, înainte de stabilirea cadrului în care vor avea loc tratativele dintre echipa pe care o vor desemna și fiecare dintre țările membre ale Uniunii. Parlamentul și Consiliul European sunt acum gata de negocieri.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite