Partidul ȘOR din R. Moldova, scos în afara legii de Curtea Constituțională de la Chișinău. Maia Sandu: Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate

19 iunie 2023, 14:48

Dosarul privind controlul constituţionalităţii Partidului Şor se află în examinare din 10 mai. Guvernul Republicii Moldova a depus sesizarea privind scoaterea în afara legii a Partidului ŞOR în luna noiembrie a anului trecut.

Conform demersului Guvernului de la Chișinău, „prin toate activitățile de până acum, formațiunea a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova”.

„Motivele pot fi încadrate în trei categorii: fapte cu caracter penal ce vizează liderul și deputații formațiunii, încălcări repetate legate de finanțarea netransparentă a partidului, posibile răsturnări și destabilizări. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că în mai multe scrutine în care au participat concurenții electorali ai formațiunii a fost încălcat principiul de finanțare transparentă. După ce Ilan Șor a părăsit teritoriul țării, formațiunea a început să primească mijloace financiare într-un mod netransparent. Totodată, există persoane, apropiate acestuia, care asigură introducerea și distribuirea banilor. La fel, s-a stabilit remunerarea persoanelor pentru participarea la acțiuni de protest. Primirea și transmiterea banilor avea loc în oficiile teritoriale ale partidului. Sancțiunile aplicate de organul electoral nu au împiedicat partidul să continue acțiunile de finanțare ilegală. Astfel, CC a stabilit că activitatea formațiunii nu corespunde principiilor democratice”, a declarat judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul„, a transmis, la scurt timp după decizie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii”, a adăugat ea.

„Cetățenii Republicii Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți. Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”, a conchis Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite