Înălţarea Sfintei Cruci, zi de post și rugăciune pentru credincioși. Patriarhul Daniel: „Crucea – semnul unei lucrări dătătoare de viaţă, apărătoarea creştinilor”

Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viaţă, este mai tare decât Păcatul, decât Iadul şi Moartea, a afirmat, sâmbătă, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

„Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viaţă, este mai tare decât Păcatul, decât Iadul şi Moartea şi de aceea ea este considerată apărătoarea creştinilor, semn de biruinţă asupra răutăţilor pricinuite de păcate, asupra Diavolului care caută să-i dezbine pe oameni şi să-i despartă de Dumnezeu”, a spus patriarhul.

El a explicat că „pentru noi, care ne mântuim, care credem în Iisus cel răstignit şi înviat, crucea este puterea lui Dumnezeu, adică în ea este concentrată puterea iubirii milostive a lui Hristos, putere iertătoare şi jertfelnică, dar şi puterea învierii sale”.

„De aceea noi cântăm ‘Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!’. Deci crucea nu este doar semnul suferinţei şi al morţii lui Hristos pe cruce. Este şi semnul biruinţei lui Hristos prin Înviere. De aceea, în noaptea de Paşti, preotul ridică Sfânta Cruce, adaugă la ea lumânarea Învierii şi zice ‘Hristos a Înviat!’ şi noi răspundem ‘Adevărat a Înviat!’. Deci crucea este, deodată, simbolul iubirii jertfelnice a lui Hristos, care s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce, ca să vindece păcatul neascultării proto-părinţilor Adam şi Eva şi în acelaşi timp crucea este semnul puterii învierii lui Hristos”, a spus patriarhul Daniel.

Patriarhul a explicat că Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ne arată că Biserica cinsteşte crucea Mântuitorului Iisus Hristos atât în forma concretă, materială, cât şi în forma ei duhovnicească, în înţelesul de semn de biruinţă.

„De aceea, noi, peste tot, noi mărturisim credinţa noastră în Hristos prin semnul Sfintei Cruci, mărturisim iubirea noastră faţă de Hristos prin semnul Sfintei Cruci. Aşa găsim crucea pe turlele bisericii, mai ales pe turla principală, care este ca un catarg, iar biserica este în formă de corabie în valurile acestei vieţi, ne trece de la viaţa trecătoare, pământească, la viaţa netrecătoare, cerească. În biserică vedem crucea pe catapeteasmă, sus, o vedem pe masa Sfântului Altar, pe veşmintele preoţilor, pe multe dintre acoperămintele liturgice. Vedem crucea, de asemenea, nu dor în biserică şi pe biserică, ci vedem crucea şi pe porţile ţăranilor români, încât atunci când se intră în curte, se intră într-un spaţiu creştin, în spaţiul unei care în care locuiesc creştini. Crucea a fost pusă la răscruce de drumuri, la întretăiere de drumuri, sau pe marginea drumului, ca să ne amintească de Mântuitorul Iisus Hristos car a zis ‘Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!’; crucea este pusă lângă izvoare, ca să ne amintească că Hristos ne-a dăruit apa cea vie, adică harul Duhului SFânt, prin Botez şi prin toată lucrarea duhovnicească a Bisericii; crucea este pusă pe înălţimi pentru că El a fost răstignit pe o colină, Golgota; crucea o întâlnim adesea pe pâine, când mamele noastre pun aluatul la copt fac semnul Sfintei Cruci, sau după ce scot pâinea din cuptor”, a mai spus patriarhul Daniel.

Crucea este unul dintre cele mai importante simboluri creştine, fiind menţionată ca semn al Fiului Omului (Matei, 24,30). Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci să fie asemenea cu cel al Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv al creştinilor.

Înălţarea Sfintei Cruci (sau Ziua Crucii), sărbătorită cu post şi rugăciune, aminteşte de două evenimente importante din istoria creştinismului:

– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă.

Tradiţia spune că, după răstignirea lui Iisus, în anul 33, ucenicii Mântuitorului au avut grijă să îngroape Crucea, găsită în anul 326, din porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfăntului Împarat Constantin cel Mare.

Dintre cele trei cruci găsite atunci pe Golgota, pentru a se afla care a fost aceea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odat[ cu El, patriarhul Macarie a pus să fie atinsă cu ele, pe rând, o femeie moartă. Femeia a înviat când a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos. În ziua de 14 septembrie din anul 335, crucea a fost înălţată solemn de către episcopul Macarie al Ierusalimului, pe un loc înalt, unde să o poată vedea tot poporul.

În anul 614, împăratul persan Hosroe a atacat Ierusalimul, l-a prădat, a întemniţat o mulţime de creştini printre care şi pe patriarhul lor Zaharia şi a capturat Sfânta Cruce. La puţin timp, Hosroe a fost silit să încheie pace cu Imperiul Bizantin, iar în anul 627, după ce şi-a refăcut armata, împăratul Heraclie a atacat imperiul Persan. După victoria decisivă de la Ninveh, prizonierii, printre care şi Sfântul Patriarh Zaharia, au fost eliberați, iar Sfânta Cruce a fost adusă înapoi la Ierusalim, în anul 629.

Într-un gest simbolic, împăratul Heraclie a intrat în Ierusalim purtând el însuşi pe umeri Sfânta Cruce şi, într-o procesiune solemnă, Sfânta Cruce a fost depusă în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Sfântul Patriarh Zaharia a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie anul 630.

Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Crucii

Semnul crucii îndepărtează duhurile rele şi ajută creştinul să evite situaţiile grele, periculoase.

Dimineaţa, credincioşii merg la slujba de la biserică cu buchete de flori pe care ce le aşează în jurul Sfintei Cruci sau la icoane.

La sfârşitul serviciului religios, se împarte  pomană sărmanilor. În funcţie de zone şi de obiceiurile locale, femeile împart căni noi, pline cu miere sau apă curată, pun şi un colăcel, şi dau pomană cu o lumânare întru pomenirea celor dragi plecaţi într-o lume mai bună.

O superstiţie spune că, pe 14 septembrie, nu trebuie să se mănânce nici un fel de legume sau fructe care au înfăţişarea sau amintesc de cruce: usturoi, nuci, pepeni sau prune.

O tradiţie spune că, în 14 septembrie, numită popular Răpciune, este Ziua Şarpelui. Este ziua „închiderii pământului”, când ţărâna înghite gâzele, insectele şi târătoarele. De acum înainte, şerpii și celelalte reptile nu mai ies din adăposturile subterane până până primăvara viitoare, în 17 martie, când sunt Alexiile.

Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca.

Până în această zi, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate. Încă se mai poate semăna varză, spanac şi morcovi, se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii şi se adună seminţele coapte din grădini.

De Ziua Crucii, în calendarul popular este Cârstovul viilor, sărbătoarea începutului culesului viilor, când se fac mustul şi vinul.

sursa

crestinortodox.ro