Peleşul nu e de vânzare. Familia Regală a investit 100.000 de euro pentru a schimba centrala termică

14 iunie 2019, 20:42

Familia Regală a schimbat centrala montată de Carol I, la Peleş. O iarnă întreagă, muzeografii, turiştii şi, mai ales, patrimoniul inestimabil al Muzeului Peleş au stat în frig. Vechea instalaţie a fost unicat în Europa, la vremea ei. Căldura de la noua centrală este transmisă spre 13 baterii subterane ale castelului, de unde pleacă în toate cele 160 de camere.

La dorinţa lui Carol al II-lea, centrala a fost modernizată pentru a funcţiona cu gaze. După Revoluţie, au fost schimbate cazanele, dar, după mai bine de 100 de ani de funcţionare, centrala a cedat în iarna lui 2017.

Niciun fel de investiţie nu a fost făcută de Ministerul Culturii. E o situaţie ciudată, invocă legislaţia care nu permite să investească într-un monument istoric.Castelul este închiriat cu 6000 de euro, 2 cenţi pe metru pătrat a fost o chirie subvenţionată de Casa Regală tocmai ca Ministerul Culturii şi Muzeul Peleş să aibă resurse să întreţină acest imobil. Chiar aşa am convenit de la început”, spune Ion Tucă, directorul Casei Majestăţii Sale Margareta.

În anul în care muzeografii au stat în frig, Peleşul a fost vizitat de aproape 500.000 de turişti, iar din vânzarea biletelor s-au câştigat aproape două milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite