Pensionarii au anunțat un protest, joi, la sediile Ministerului Muncii şi Preşedinţiei României

Pensie pensionari
Pensie pensionari
10 noiembrie 2021, 16:00

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de către cele două organizaţii, la protest vor participa cel mult 100 de persoane.

Astfel, joi, între orele 11:00 – 12:30, pensionarii se vor afla în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, iar între orele 13:30 – 15:00 la Palatul Cotroceni, perimetrul intersecţiei Şos. Cotroceni cu strada Brândză, pe trotuarul adiacent cu Grădina Botanică.

„Pensionarii se adresează ferm şi cu viză directă preşedintelui României Klaus Werner Iohannis, dar şi Ministerului din „Guvernele sale” care a avut cea mai nefastă contribuţie în deprecierea fără egal a vieţii românilor în general şi a vieţii pensionarilor în special. Protestul de această dată se doreşte a fi strigătul de durere şi deznădejde al poporului român, a acelor categorii de cetăţeni cu venituri cu mult sub nivelul de subzistenţă, care îi situează într-o cruntă sărăcie, tot mai mulţi pensionari făcând parte din această categorie, mulţi dintre aceştia fiind privaţi chiar de dreptul suprem prevăzut în Constituţie, ”Dreptul la viaţ㔑, spun reprezentanţii celor două organizaţii.

Aceştia solicită luarea unor măsuri de maximă urgenţă, pentru a contracara ferm şi rapid „consecinţele neluării de măsuri, ale lipsei de pricepere şi empatie faţă de români”, ceea ce a condus la moartea în mai puţin de trei minute din 24 de ore a unui român, din cauza pandemiei.

„Glasul pensionarilor de astăzi doreşte să fie auzit clar de Preşedintele României, de noul Guvern, în care noi pensionarii ne punem mari speranţe, că orice creştere a punctului de pensie, indexare, sau oricum ar fi denumită, mai mică de 15%, nu poate contribui la atenuarea efectelor dezastruoase ale scumpirii facturilor, nu numai la gaze naturale şi energie electrică, dar şi a celorlalte elemente care condiţionează viaţa, existenţa românilor”, mai spun aceştia.

Nu în ultimul rând, protestul pensionarilor din FNSPR vizează şi refuzul nejustificat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru cooptarea federaţiei în Consiliul Naţional al Persoanelor vârstnice (CNPV).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă