Percheziţii în Timiș într-un dosar privind vaccinări fictive. 8.000 de persoane ar fi primit certificate false

Percheziții
Percheziții
26 mai 2022, 08:46

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, cele cinci descinderi au loc în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la trei persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic şi fraudă informatică.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada 2021 – 2022, membrii grupării infracţionale, aflaţi în legătură cu diverşi medici, ar fi intermediat obţinerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti-COVID-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani. Pentru a obţine un certificat de vaccinare valid, însă fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, o persoană interesată ar fi plătit membrilor grupării sume cuprinse între 300 şi 400 de euro, banii fiind încasaţi personal de către oamenii de legătură ai medicilor şi predaţi acestora„, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Din anchetă a reieşit că nu era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar să transmită datele personale membrilor reţelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al Direcţiei de Sănătate Publică.

Au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga ţară care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, obţinând certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin împotriva COVID-19 sau chiar schema completă.

Faza operaţională a cazului a fost declanşată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziţii domiciliare la locaţiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere şi a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea. De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparţinând persoanelor implicate„, se mai menţionează în comunicat.

Anchetatorii au reuşit să documenteze întreaga activitate infracţională a grupării, fiind identificate trei cadre medicale care ar fi efectuat aceste activităţi de vaccinare în fals.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă