Peste 4 milioane de pacienți din Marea Britanie așteaptă în zadar operații sau tratamente. Spitalele sunt supraaglomerate cu cei infectați cu coronavirus
10 Octombrie 2020, 14:28

Pandemia a făcut ravagii nu numai printre printre cei care au contractat virusul. Exemplul Marii Britanii este elocvent. Peste 4 milioane de pacienți au ajuns să aștepte fără speranță operații și tratamente de rutină, din cauza supraaglomerării unităților medicale.

Internările pentru COVID s-au dublat în ultimele două săptămâni.

Nu s-a mai întâlnit niciodată o asemenea situație.

Peste 20.000 de pacienți cu cancer au început tardiv tratamentul în luna august, dar asta înseamnă cu 5.000 mai puțin față de aceeași perioada a anului trecut, în condițiile în care numărul celor diagnosticați cu aceasta cumplită maladie a rămas cam același, potrivit estimărilor. Iar criza nu și-a atins încă apogeul!

Autoritățile sanitare britanice avertizează că alt val de pandemie, așteptat în lunile de iarnă, va agrava și mai mult situația.