Piețele din România, pline de producători agricoli falși. Inspectorii ANPC au verificat autenticitatea certificatelor chiar la sursă și au găsit terenuri pline cu bălării

18 august 2022, 16:45

Nu încercaţi să mă convingeţi că astea sunt de la dumneavoastră din grădină!

Nu, domnule! Le iau de la oamenii de aici!

Persoana chestionată de inspectorii ANPC avea întreaga familie trecută în certificatul de producător. Inspectorii au găsit sere cu câteva fire de roșii sau terenuri pline de buruieni.

90% pe care o să-i luaţi şi o să vedeţi că sunt la fel ca mine. Eu sunt sincer şi vă spun. Astea sunt pentru carnetul de producător. Doar pentru carnetul de producător! Adică doar de poză. Doar de poză!

Reprezentanții asociațiilor de legumicultori spun că e vorba despre un fenomen bine cunoscut în lumea vânzătorilor din pieţe.

Nu va fi nici o reacţie, ca şi până acum, se închid ochii pentru că e un mod de subzistenţă a populaţiei rurale şi nimeni nu îşi asumă să-i întreţînă pe aceşti oameni care din asta trăiesc, practic, la ţară. Certificatele ştiu că erau eliberate de primării.

Nici șeful ANPC nu e foarte optimist în privința eliminării din piețe a falșilor producători și spune că nici măcar controalele efectuate de inpectori nu îi vor descuraja.

Reporter: Producătorii aceştia pe care i-aţi prins cu certificate false vor fi iar în piețe?

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Cu siguranţă vor fi pentru că până la măsuri coercitive în adevăratul sens al cuvântului, retragerea unor astfel de certificate ce nu reflectă realitatea, ei se prezintă în continuare ca fiind producători.

Asociațiile de producători propun introducerea unui sistem informatic prin care să existe o reală monitorizare a celor care susțin că sunt producători de legume și fructe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite