Piscinele cu apă termală de la Călimănești-Căciulata, deschise și de Revelion

31 decembrie 2021, 17:12

Turişti din toată țară se relaxează în aceste zile la piscinele din Călimănești Căciulata de pe Valea Oltului. Aqua-Parkul construit cu fonduri europene este atracția principala. Pentru o zi de relaxare, un adult plăteşte 20 de lei în timpul săptămânii şi 25 de lei în weekend. Turiştii care vor să aibă acces şi la sala de fitness dau 10 lei în plus.

Constantin Dimoiu, administrator parc acvatic „Mirajul Oltului”: De Revelion, programul va fi de la 9 la 21, iar pe 1 ianuarie, programul este de la 12 până la 21. Tarifele au fost micșorate în această perioadă față de lunile de vară cu 5 lei.

Turiştii care ajung la Călimăneşti au mai multe posibilităţi de a petrece timpul liber. Amatorii de drumeţii montane pot face plimbări în Parcul Naţional Cozia, iar cei care vor să se reculeagă pot ajunge foarte uşor la câteva mănăstiri din zonă.

Maria Dumitrescu, coordonator centru de informare turistică: Pot să viziteze și câteva obiective culturale, istorice și de arhitectură destul de importante, începând cu Mănăstirea Cozia, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Turnu, ctitoria lui Neagos Basarab.

Iubitorii sporturilor de iarnă pot ajunge destul de ușor pe domeniul schiabil de la Voineasa-Vidra. Sunt aproximativ 100 de km până acolo din Călimănești.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite