Planul Rusiei de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă. Când planifică Putin să preia din nou controlul la Chișinău

Planul Rusiei de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă
Planul Rusiei de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă
15 martie 2023, 12:12

„Documentul este unul interesant, dar arată că ei sunt cu un pas în urmă față de situația generală din cauza războiului din Ucraina și datorită capacității regionale a țărilor UE și a altor organizații internaționale de a se mobiliza și de a face față intențiilor Rusiei de a realiza acest lucru”, a spus Sergiu Diaconu, șeful cabinetului prim-ministrului Republicii Moldova, după ce a văzut strategia obținută.

Pe fondul invaziei ruse în Ucraina, Guvernul de la Chișinău promovează tot mai mult apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Recent, șefa statului a setat și un termen pentru acest obiectiv. Anul 2030.

Acest an – 2030, se regăsește și în strategia Rusiei ca fiind data limită pentru obținerea controlului asupra Republicii Moldova și îndepărtarea ei de UE, NATO și de alți parteneri.

Rusia vrea să formeze o atitudine negativă a populaţiei față de Alianţa nord-atlantică. Dar șI „contracararea politicii expansioniste a României în Republica Moldova”. În același timp ar trebui să crescă participarea Republicii Moldova în activitățile CSI.

Pe filiera socială, Kremlinul vrea ca autorităţile de la Chişinau să renunţe la ideea de a elimina studierea limbii ruse în școli și să îi reconfirme statutul de limbă de comunicare interetnică.

Analiştii politici observă că multe puncte-cheie din strategia Moscovei au apărut deja pe platformele publice ale unor partide pro-ruse și în discursurile unor politicieni.

Anatol Țăranu, analist politic: Politica rusă în Republica Moldova este axată pe folosirea a ceea ce se numeşte coloana a cincea, forţele proruse, care doar la nivel declarativ susţin statalitatea Republicii Moldova, dar în esenţă toată activitatea lor politică este axată pe refacerea Rusiei istorice.

În plan comercial și economic, strategia cere menţinerea dependenţei Republicii Moldova de gazele ruseşti. Și biserica este folosită în planurile Moscovei.

Anatol Țăranu, analist politic: SUA, UE au învăţat lecţia Ucrainei, foarte bine au înţeles că, dacă ne lasă pe noi, cei care am ieşit din Uniunea Sovietică, la cheremul Moscovei, şansele noastre de a supravieţui sunt mici.

Documentul cu strategia detaliată a Moscovei a fost obținut de RISE Moldova împreună cu un consorțiu internațional de jurnaliști din care fac parte Yahoo News, Delfi Estonia, Centrul Dossier cu sediul în Londra, ziarul suedez Exane Westdeutscher, Rundfunk și Norddeutscher Rundfunk, postul de investigație polonez Frontstory, Centrul de investigații din Belarus și site-ul de știri din Europa Centrală VSquare.

Documentul provine de la aceeași Direcție Prezidențială pentru Cooperare Transfrontalieră care a realizat o strategie similară privind planurile Rusiei de a anexa Republica Belarus. Strategia a fost elaborată în toamna lui 2021, la fel ca și strategia privind Belarusul, cu contribuția Statului Major al Rusiei și al serviciilor speciale ale Moscovei: FSB, SVR și GRU. „Există zero la sută șanse ca aceste documente să fie false”, potrivit sursei care a furnizat documentele.

Strategia a fost construită pe trei sfere de influență: politică și militară, economică și umanitară.

GRUPURI PRO-RUSE DE INFLUENȚĂ ÎN POLITICĂ ȘI AFACERI

Obiective strategice în sfera politică, militară, militaro-tehnică și în domeniul securității

Pe termen scurt (până în 2022), Rusia și-a propus să deschidă un consulat în UTA Găgăuzia, lucru care, însă, nu s-a întâmplat. Ideea deschiderii unui Consulat rus la Comrat este promovată de fostul șef de stat Igor Dodon încă din 2012. Pe atunci, Dodon era deputat în Parlament.

În 2021, un grup de inițiativă a început să adune semnături în susținerea acestei idei, argumentând că „mulți locuitori din Găgăuzia au cetățenia Federației Ruse și merg în această țară pentru a câștiga bani. Mulți cetățeni din autonomie s-au căsătorit în Rusia, au afaceri acolo. Suntem legați de Rusia prin multe fire”.

Mihail Vlah este președintele Consiliului de supraveghere al companiei publice Teleradio Găgăuzia (GRT) și unul dintre organizatorii mitingului împotriva creșterii prețurilor în vara lui 2022. Soția sa, Tatiana Vlah, deține 67% din compania Bakayan, inclusă în lista companiilor moldovenești cărora Rosselkhoznadzor le-a permis, în decembrie 2022, să exporte în Rusia, după ce în august a impus embargo tuturor producătorilor agricoli din dreapta Nistrului. Vlah a negat atunci orice legătură dintre obținerea dreptului de a exporta în Rusia și organizarea protestului.

Mihail VLAH, activist civic din Găgăuzia: Cred că, în general, Rusia nu este interesată de Moldova. Pentru Rusia este foarte important ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană, pentru că, acolo, aproximativ 50% din populație are cetățenie rusă, acolo își păstrează armele și acolo sunt pacificatorii.

În ceea ce privește Moldova, în ansamblu, cred că Rusia, firesc, și-ar dori să vadă Moldova în spațiul ei de influență. La fel cum Europa și America și-ar dori să vadă în spațiul lor de influență Ucraina, Moldova și Georgia.

Iar de la Găgăuzia, Rusia nu vrea nimic. Noi trăim la fel de rău ca toată Republica Moldova. Plătim câte 30 de lei pe gaz și 5 pe energie electrică. Produsele noastre nu ajung în Rusia. Noi, ca și frații moldoveni, suferim de faptul că este război în Ucraina și de pe urma acestei relații între autoritățile Republicii Moldova și autoritățile Federației Ruse.

Un alt obiectiv al Federației Ruse este „Contracararea colaborării RM cu NATO”, pe care și l-a propus să fie realizat până în 2025. Iar pe termen lung, adică până în 2030, Rusia vrea „formarea unei atitudini negative față de NATO în societatea moldovenească și în cercurile politice”. Anume acesta a fost unul dintre cele „10 obiective prioritare” promovate de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la alegerile parlamentare din februarie 2019: „Noi nu vom permite aderarea la NATO și vom realiza închiderea oficiului NATO din Chișinău”.

CITIȚI INTEGRAL INVESTIGAȚIA AICI

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite