Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 | De ce este bine să ne vaccinăm și cum decurge întregul proces

5 ianuarie 2021, 11:13

Și cei care lucrează în spitale explică cum este administrat un vaccin astfel încât oamenii să înțeleagă că imunizarea este importantă.

Vaccinul împotriva COVID-19 este păstrat într-un congelator special la -80 de grade Celsius. Un astfel de congelator, la Timișoara, există la Spitalul Militar care este centru regional de stocare a dozelor. De acolo, la solicitarea Direcției de Sănătate Publică, numărul solicitat de vaccinuri ajunge în farmacia DSP, iar apoi sunt trimise unităților sanitare. Dozele sunt ținute la rece, în frigidere, și trebuie administrate în maxim 5 zile de la scoaterea lor din congelatorul în care sunt păstrate la -80 de grade Celsius. Serul este scos din frigider înainte să fie administrat.

Pacientului i se ia temperatura și îi este măsurată saturația de oxigen înainte de imunizare. Vaccinul este administrat intramuscular, cel mai indicat în partea superioară a brațului.

După administrare, pacientul va rămâne timp de 15 minute în camera de monitorizare pentru a fi supravegheat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite