Plen reunit al Parlamentului, pe 1 martie, pentru adoptarea unei declaraţii politice de susţinere a independenţei, suveranității și integrităţii teritoriale a Ucrainei

Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului
22 februarie 2022, 17:46

„Propunem Birourilor permanente să includă în perioada următoare pe agenda unei reuniuni comune a celor două Camere ale Parlamentului un punct distinct privind adoptarea unei declaraţii politice”, se arată în memorandumul intern semnat de preşedinţii comisiilor parlamentare pentru politică externă.

Pe 16 februarie 2022, Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului l-au audiat pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pe tema provocărilor de securitate din bazinul lărgit al Mării Negre.

„În urma audierii s-a degajat consensul la nivelul structurilor de specialitate ale Parlamentului şi, respectiv, reprezentantul Guvernului privind oportunitatea adoptării, în perioada următoare, a unei declaraţii politice a Parlamentului României care să exprime susţinerea statului român pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, se arată în memorandumul aprobat marţi.

Conform documentului, comisiile de politică externă „s-au raliat, inclusiv în baza avizului favorabil al MAE, textului declaraţiei politice promovate pe aceeaşi temă de structurile parlamentare de specialitate ale Congresului SUA şi, respectiv Parlamentului European”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat, pe 21 februarie, decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei și a ordonat forțelor armate ruse să asigure pacea în aceste regiuni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă