Polițist din Capitală și familia sa, infectați cu SARS-CoV-2, în stare gravă. Ambulanța a ajuns după 48 de ore de la apel

Test negativ
Test negativ
31 iulie 2020, 09:59

Poliţistul infectat face parte din Secția Regională de Poliție Transporturi Bucureșți. A început să se simtă rău încă de săptămâna trecută, iar sâmbătă a făcut un test COVID. Luni a primit și rezultatul.

El, soția și cei doi copii minori, sunt infectați cu virsului SARS-CoV-2. Aveau deja febra, dureri de cap, stări de vomă și abia puteau respira, aşa că poliţistul a sunat la DSP unde i s-a spus să aştepte ambulanța.

Acasă, atât adulţii, cât și copiii, au început să se simtă tot mai rău. Poliţistul a luat din nou legătură cu DSP Bucureșți, dar și cu colegii din sindicatul Europol, care au făcut mai multe demersuri pentru internarea familiei infectate.

Acum poliţistul şi familia sunt internaţi iar starea lor de sănătate nu este mai bună.

Conducerea Ambulanței Bucureșți Ilfov nu a comentat acuzaţiile, pe motiv că doar Grupul de Comunicare Strategică poate oferi informații în legăură cu subiectele care au legătură cu virusului SARS-CoV-2.

Cazul polițistului a ajuns însă în atenția șefilor Poliției Române, care au luat legătura cu medicii.

În prezent, în întreaga țară sunt aproximativ 200 de polițișți infectați cu virusul SARS-CoV-2.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

„Colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secției Regionala de Politie Transporturi București a fost confirmat pozitiv luni, 27 iulie, împreună cu soția și cei 2 copii în vârstă de 3 ani și respectiv 2 luni. După ce sâmbătă, 25 iulie, aceștia au fost testați de către DSP la domiciliu, luni 27 iulie au primit răspunsul ca fiind confirmați pozitiv, DSP, urmând să trimită o ambulanță pentru evaluarea clinică, deși aceștia au manifestat în toată această perioadă stări febrile, dureri de cap, vomă și dificultăți grave de respirație. Ei bine, ghinion, ambulanța abia după două zile a venit, în data de 29 iulie transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeș din București, unde, după o evaluare sumară, au fost puși să semneze că se vor interna la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deși aceștia au susținut că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viața”, scrie pe site-ul Europol.

 

În 30 iulie, polițistul a luat din nou legătura cu DSP București, solicitând o ambulanță, deoarece dificultățile de respirație s-au agravat atât pentru el, cât și pentru copii, aveau stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate a acestora fiind deteriorată în condițiile în care polițistul și familia sa nu au fost evaluați medical de un specialist.

„DSP București l-a pus în așteptare, menționând că vor trimite o ambulanță la domiciliul acestora, deși în urmă cu numai două zile au spus la fel și au trimis după mai bine de 48 ore. Din moment în moment, starea colegului și a familiei acestuia se poate agrava, aceștia fiind neputincioși în fața unui sistem depășit de situație. E strigător la cer ceea ce se întâmplă cu cei infectați cu coronavirus, haosul și indolența domnind în instituțiile statului cu atribuții în combaterea pandemiei, iar posibilitatea de a muri cu zile crește de la o zi la alta. Sunt impardonabile greșelile pe care le fac cei care sunt puși să gestioneze această situație delicată, iar asta nu poate fi decât o dovadă a incompetenței care a acaparat sistemul public de sănătate din România”, mai spun sindicaliștii.

Într-un final, după ce reprezentanții Sindicatului Europol au făcut public cazul, autoritățile au intervenit.

„Directorul DSP București, Oana Nicolescu, a intervenit, iar în acest moment colegul nostru împreuna cu soția și cei doi copii sunt internați într-o rezervă a Institutului Matei Balș, fiind sub observație medicală, unitatea spitalicească făcându-le analize la sânge și analize cu raze X. (…) Oare ce se întâmplă cu cei de care noi nu știm și care la fel de probabil sunt trimiși acasă, aceștia mor cu zile, așteptând să devină niște cifre la secțiunea din situația zilnică transmisă de MAI”, spun sindicaliștii.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite